Echilibru între transparență și protecția datele cu caracter personal

Într-o eră digitală în continuă schimbare, protecția datelor cu caracter personal devine o prioritate esențială, mai ales în instituțiile care gestionează informații sensibile.

În acest context, astăzi, ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație (IGM) au participat la un curs specializat, menit să le ofere atât cunoștințele necesare pentru a furniza informațiile corecte și utile cetățenilor, cât și să îi instruiască în respectarea normelor stricte de protecție a datelor personale, organizat de Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.

Scopul cursului a fost de a spori gradul de percepție a angajaților IGM asupra principiilor de protecție a datelor cu caracter personal, precum și familiarizarea acestora cu regimul de confidențialitate și securitate a datelor cu caracter personal în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

În cadrul evenimentului au fost discutate subiecte de importanță, cum ar fi: definirea noțiunilor generale aferente domeniului protecției datelor cu caracter personal; drepturile subiecților de date cu caracter personal; prelucrarea categoriilor speciale de date cu caracter personal; principii și temeiuri legale pentru prelucrarea datelor cu caracter personal; cerințele privind protecția datelor cu caracter personal, în exercitarea atribuțiilor de serviciu; aspecte ce țin de desemnarea Responsabilului cu protecția datelor (DPO); obligațiile și sarcinile unui DPO; asigurarea securității și confidențialității datelor cu caracter personal prelucrate, etc.

Astfel, în timp ce IGM rămâne deschis și accesibil în ceea ce privește furnizarea de informații, cursul a subliniat în mod clar importanța protejării informațiilor personale, oferind angajaților instrumentele necesare pentru a asigura confidențialitatea și integritatea acestora.

Prin acest demers, IGM își reafirmă angajamentul față de protecția datelor cu caracter personal, esențială pentru încrederea și siguranța cetățenilor.

Ultimele știri               
Inspectoratul General pentru Migrație contribuie la reabilitarea fondului forestier al Moldovei prin plantarea fagilor cu rădăcină protejată
Promovăm o societate fără prejudecăți
Accesul străinilor pe piața muncii în Republica Moldova
IGM a îndepărtat cinci cetățeni indieni implicați în migrația ilegală spre UE
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu

Ți-a fost de ajutor?

Da
Nu
Mulțumim pentru opinie
Facebook
YouTube
Sari la conținut
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.