Prima > Servicii > Eliberarea cărții de rezidență pentru cetățenii Uniunii Europene și membrii familiilor acestora

Eliberarea cărții de rezidență pentru cetățenii Uniunii Europene și membrii familiilor acestora

Drept de ședere – drept al cetățeanului Uniunii Europene și al membrilor familiei acestuia de a-și stabili domiciliul sau reședința temporară pe teritoriul Republicii Moldova.

Cartea de rezidență – act de identitate care face dovada identității și a statutului juridic al titularului acesteia, atestă legalitatea șederii cetățeanului Uniunii Europene și a membrilor familiei acestuia pe teritoriul Republicii Moldova.

Pe teritoriul Republicii Moldova se permite șederea cetățenilor Uniunii Europene și a membrilor familiilor acestora: pentru o perioadă de până la 90 de zile calendaristice, pentru o perioadă mai mare de 90 de zile calendaristice, pentru o perioadă permanentă.

Cetățenii Uniunii Europene care intenționează să rămână pe teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă mai mare de 90 de zile calendaristice au obligația de a solicita eliberarea cărții de rezidență.

Cartea de rezidență se eliberează de către Inspectoratul General pentru Migrație și acordă dreptul la liberă circulație pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Pasul 1


Străinul care solicită eliberarea cărții de rezidență depune personal o cerere-chestionar însoțită de documentele aferente în original și în copie, la subdiviziunile teritoriale ale IGM în raza căreia solicitantul are domiciliul/reședința, respectiv sediul/oficiul în cazul persoanelor juridice


Ghișeul Unic de Documentare a Străinilor (GUDS) al Direcției Regionale CENTRU, mun. Chișinău, str. Lev Tolstoi nr. 41, Republica Moldova;

Ghișeul Unic de Documentare a Străinilor al Direcției Regionale NORD, mun. Bălți, str. Moscovei nr. 9;

Ghișeul Unic de Documentare a Străinilor al Direcției Regionale SUD, or. Comrat, str. Comsomolului nr. 22;

Ghișeul Unic de Documentare a Străinilor al Direcției Regionale SUD, or. Cahul, str. Ioan Vodă cel Cumplit nr. 79.

Pasul 2


Achitarea serviciului se face la:

• Prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice MPay (https://mpay.gov.md);

Sucursale/filiale bancare

Pasul 3


Funcționarul GUDS examinează cererea-chestionar și documentele anexate, prezentate de solicitant, în scopul aprecierii completitudinii, corectitudinii și conformității dosarului cu cerințele legale.


În cazul în care dosarul este complet și corespunde cerințelor legale, funcționarul GUDS, eliberează solicitantului declarația pe propria răspundere privind lipsa antecedentelor penale, de forma stabilită pe care se aplică semnătura olografă a solicitantului.


În cazul în care dosarul este incomplet și nu corespunde cerințelor legale, funcționarul GUDS, eliberează avizul tipizat în care se indică neajunsurile constatate și termenul acordat pentru remedierea acestora. Totodată, funcționarul GUDS informează solicitantul despre încetarea examinării procedurii de eliberare a cărții de rezidență, în cazul neînlăturării neajunsurilor constatate în termenul stabilit.


În scopul asigurării deciziei pe caz, executorul (funcționarul) verifică informația disponibilă/necesară privind străinul precum și solicitantul, prin diverse baze de date care sunt în gestiunea IGM.

Pasul 4


Cartea de rezidență se eliberează la Ghișeul Unic al IGM. Informația despre decizia de refuz se comunică solicitantului prin scrisoare în termen de 3 zile lucrătoare din data aprobării acesteia

Tarifele și termenele prestării serviciului

Eliberarea cărții de rezidență pentru cetățenii Uniunii Europene:

3 zile lucrătoare: 350 lei taxa IGM + 150 lei taxa de stat

Eliberarea cărții de rezidență pentru membrii familiilor acestora:

30 de zile lucrătoare: 350 lei taxa IGM+ 150 lei taxa de stat

Lista actelor pentru eliberarea cărții de rezidență cetățenilor UE care intenționează să rămână pentru o perioadă mai mare de 90 de zile

a) Cererea-chestionar;

b) Documentul de călătorie valabil;

c) Declarația pe propria răspundere privind lipsa antecedentelor penale;

d) Actele de stare civilă care confirmă căsătoria;

e) Actul ce atestă dreptul de proprietate sau de folosință asupra locuinței de pe teritoriul Republicii Moldova

Lista actelor pentru acordarea/prelungirea dreptului de ședere provizorie pentru membrii familiei cetățeanului UE

a) Cererea-chestionar;

b) Documentul de călătorie valabil;

c) Viza de lungă ședere eliberată în conformitate cu legislația RM sau, după caz, permisul de ședere valabil, eliberat de un stat al UE sau de un stat membru al Acordului Shengen;

d) Actele de stare civilă care confirmă legătura de familie sau contractele și alte dovezi referitoare la situația de dependență în cazul membrilor familiei extinse, traduse în română sau engleză și supralegalizate sau apostilate, dacă tratatele internaționale la care RM este parte nu prevăd altfel;

e) Copia de pe cartea de rezidență care confirmă ședere membrului familiei cetățeanului UE pe teritoriul RM;

f) Certificatul de cazier judiciar eliberat în ultimele 6 luni de autoritățile din țara de origine, tradus în limba română sau engleză și supralegalizat sau apostilat, dacă tratatele internaționale la care RM este parte nu prevăd altfel. În cazul în care membrul familiei cetățeanului UE are o ședere legală de cel puțin doi ani într-o altă țară decât cea a cărei cetățenie o deține, acesta urmează să prezinte și cazierul judiciar eliberat de autoritățile statului de reședință, precum și documentul care confirmă dreptul de ședere;

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.