Centrul de Apel +373 (22) 820-007

Linia Verde 08:00-17:00/Luni-Vineri 080001527

Programare online

IGM explică: ce trebuie să știți despre angajarea cetățenilor străini

Inspectoratul General pentru Migrație reamintește agenților economici că cetățenii străini pot fi angajați în Republica Moldova doar dacă angajatorul asigură obținerea unui permis de ședere în scop de muncă. Această cerință nu se aplică în cazurile prevăzute la art. 43¹ alin. (8) și (10) din Legea nr. 200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova, precum și pentru beneficiarii de protecție internațională, de protecție temporară și solicitanții de azil în Republica Moldova.

Dacă decideți să angajați o persoană din altă țară, este important să semnați un contract de muncă clar și corect și să vă asumați responsabilitatea pentru respectarea legislației în vigoare.

Nerespectarea cadrului legal privind angajarea străinilor poate conduce la consecințe juridice grave, iar angajatorii care încalcă legea pot fi trași la răspundere pentru exploatare prin muncă sau chiar trafic de ființe umane.

Prin respectarea legislației, vă asigurați că protejați drepturile tuturor lucrătorilor, indiferent de țara de origine; contribuiți la un mediu de muncă sigur și evitați riscurile legale care pot afecta activitatea companiei.

Ce spune legislația:

  • Angajarea străinilor este reglementată de Legea nr. 200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova;
  • Articolul 43¹ prevede că angajatorul trebuie să-și asume anumite obligații, inclusiv acoperirea cheltuielilor de returnare în caz de încălcare a regimului de ședere de către străin;
  • Codul contravențional, art. 334, sancționează angajarea străinilor fără permis de ședere valabil;
  • În anumite situații, Codul penal (art. 165) prevede răspundere penală pentru fapte care pot constitui trafic de ființe umane.

Inspectoratul General pentru Migrație încurajează toți agenții economici să verifice statutul legal al angajaților străini, să încheie contracte de muncă transparente și să respecte angajamentele asumate. Angajarea legală în condiții de demnitate umană nu doar că protejează drepturile lucrătorilor, ci asigură și un climat economic echitabil și responsabil.

Ultimele știri               
Inspectoratul General pentru Migrație participă la lansarea cadrului normativ pentru activitatea nomazilor digitali în Republica Moldova
Inspectoratul General pentru Migrație, prezent la Zilele Diasporei 2025
Zilele Diasporei – IGM aduce vești bune pentru cetățenii UE și familiile lor
Procedura de renunțare la protecția temporară extinsă la misiunile diplomatice ale Republicii Moldova
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu

Ți-a fost de ajutor?

Da
Nu
Mulțumim pentru opinie
Facebook
YouTube
Sari la conținut
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.