Pe parcursul săptămânii curente, Inspectoratul General pentru Migrație a desfășurat o serie amplă de activități specifice domeniului migrației. Acestea au vizat: autorizarea/prelungirea dreptului de ședere, eliberarea permiselor de ședere, controlul respectării legislației, asistarea și informarea cetățenilor străini, administrarea centrelor de cazare și custodie, precum și soluționarea promptă a cererilor. Din analiza datelor rezultă următoarele rezultate a activității:
La ghișeele de documentare au fost înregistrate 390 de cereri privind admisia, imigrarea și stabilirea străinilor în Republica Moldova.
Au fost examinate 239 cereri privind eliberarea actului de identitate pentru străini, dintre ele: 222 permise de ședere provizorie și 14 permise de ședere permanentă.
Ofițerii IGM au efectuat controale și au întocmit 29 de procese-verbale contravenționale pentru încălcarea regimului de ședere a străinilor.
S-au oferit 2021 de consultații și informații cetățenilor străini, atât direct, cât și prin intermediul Centrului de Apel.
În Centrul de Plasament Temporar al Străinilor sunt plasați în custodie publică 13 străini. În perioada de referință doi străini au fost luați în custodie publică și patru străini au fost îndepărtați de pe teritoriul țării.
În Centrul de cazare al IGM, destinat solicitanților de azil sunt cazați 74 de străini dintre care 60 adulți și 14 minori.