IGM la datorie

Între doi și nouă septembrie 2024, Inspectoratul General pentru Migrație a desfășurat o serie amplă de activități specifice domeniului migrației. Acestea au vizat: autorizarea/prelungirea dreptului de ședere, eliberarea permiselor de ședere, controlul respectării legislației, asistarea și informarea cetățenilor străini, administrarea centrelor de cazare și custodie, precum și soluționarea promptă a cererilor. Din analiza datelor rezultă următoarele.

La ghișeele de documentare au fost înregistrate 535 de cereri privind admisia, imigrarea și stabilirea străinilor în Republica Moldova.

Au fost examinate 251 cereri privind eliberarea actului de identitate pentru străini, dintre ele:219  permise de ședere provizorie și 24- permise de ședere permanentă.

Ofițerii IGM au efectuat controale și au întocmit 48 de procese-verbale contravenționale pentru încălcarea regimului de ședere a străinilor.

S-au oferit 2038 de consultații și informații cetățenilor străini, atât direct, cât și prin intermediul Centrului de Apel.

În Centrul de Plasament Temporar al Străinilor sunt plasați în custodie publică 17 străini. În perioada de referință trei străini au fost luați în custodie publică, iar un străin a fost îndepărtat sub escortă.

În Centrul de cazare al IGM, destinat solicitanților de azil sunt cazați 73 de străini (61 adulți și 12 minori).

Ultimele știri               
Integrarea străinilor – subiect discutat în cadrul ședinței Colegiului Consultativ, desfășurată la Bălți
IGM organizează sesiuni de informare pentru facilitarea accesului la servicii medicale și promovarea sănătății în rândul persoanelor strămutate
Îndepărtată sub escortă pentru nerespectarea regimului de ședere
Întrevedere între conducerea IGM și Asociația Investitorilor Români
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.