Inspectoratului General pentru Migrație a recepționat un lot de echipamente IT pentru consolidarea domeniului analizei riscurilor, achiziționate în cadrul Proiectului Consiliului Europei „Consolidarea protecției drepturilor omului ale refugiaților și migranților din Republica Moldova: faza II”. Ceremonia oficială de predare-primire a echipamentelor s-a desfășurat la data de 06 februarie 2026 cu participarea doamnei Diana Salcuțan, secretară de stat a Ministerului Afacerilor Interne, domnului Dumitru Lazăr, șef al Inspectoratului General pentru Migrație, precum și a domnului Falk Lange, șef al Oficiului Consiliului Europei.
Domnul Dumitru Lazăr în discursul său a subliniat importanța parteneriatului cu Consiliul Europei și a sprijinului oferit pentru realizarea dezideratului Inspectoratului General pentru Migrație, privind gestionarea eficientă a proceselor migraționale prin oferirea serviciilor calitative întregii populații, reiterând importanța desfășurării activității prioritar prin prisma respectării drepturilor omului și protejarea valorii umane. Respectiv modernizarea condițiilor de muncă și oferirea soluțiilor digitale vor optimiza timpul și resursele instituției sporind randamentul angajaților.Tehnica de calcul acordată va contribui semnificativ la eficientizarea activităților analitice, la creșterea calității produselor elaborate și la consolidarea capacităților instituționale ale Inspectoratului General pentru Migrație.

„Această donație generoasă, oferită de Consiliul Europei, în valoare de aproape 2 milioane de lei, este investiția care ne permite să trecem de la o gestionare bazată pe fluxuri tradiționale, la una fundamentată pe date, viteză și precizie. Prin dotarea cu soluții software și echipamente performante, Inspectoratul General pentru Migrație face un pas decisiv către analiza de date din surse deschise (OSINT), ceea ce ne va permite să identificăm rapid riscurile emergente, să oferim protecție sporită grupurilor vulnerabile și să acționăm proactiv în fața provocărilor”, a declarat Secretara de Stat, Diana Salcuțan.

Domnul Falk Lange, Șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, a menționat că ,,donația va consolida capacitatea Inspectoratului General pentru Migrație de a colecta și analiza informații, de a identifica riscurile emergente și vulnerabilitățile în rândul migranților și solicitanților de azil într-un stadiu incipient. Mai mult ca atât, noul echipament va contribui în mod direct la îmbunătățirea măsurilor de protecție pentru grupurile vulnerabile, inclusiv femeile, copiii, victimele traficului de persoane și a persoanelor cu dizabilități.”
Inspectoratul General pentru Migrație este subdiviziunea Ministerului Afacerilor Interne care implementează politicile statului în domeniile migrației și azilului. Inspectoratul asigură realizarea inclusiv a angajamentelor asumate pe Capitolul 24 și implementarea Foii de parcurs cu Uniunea Europeană, precum și Planul de acțiuni cu Consiliul Europei.

Domeniul analizei riscurilor a devenit o prioritate stringentă în special în contextul unui război de durată la frontieră, instabilitatea în mai multe regiuni din lume și necesitatea elaborării unor prognoze pentru prevenirea riscurilor pentru domeniul migrației.
Totodată Inspectoratul este responsabil pentru elaborarea Profilului Migrațional Extins al Republicii Moldova, care include 241 de indicatori cu multiple dezagregări, necesită întocmirea rapoartelor analitice OSINT, care presupune consultarea și analizarea mai multor surse informaționale naționale și internaționale, precum și urmează să extindă lista raportărilor către Eurostat.
Inspectoratul General pentru Migrație a reiterat deschiderea instituției pentru noi parteneriate și colaborări cu Oficiul Consiliului Europei, realizarea activităților comune planificate și cooperarea întru promovarea drepturilor omului.





