Săptămâna trecută, reprezentații Inspectoratului General pentru Migrației s-au întâlnit cu noul director de țară al organizației nonguvernamentale People in Need Moldova (PIN), Rafal Chibowski.
În cadrul întrevederii au fost abordate mai multe subiecte, printre care consolidarea relației de colaborare dintre cele două instituții, explorarea unor inițiative comune în domeniul migrației și integrării persoanelor strămutate ajunse în Moldova, precum și conturarea unor direcții de acțiune care să reflecte obiectivele strategice ale ambelor părți.
De asemenea, s-a discutat despre proiectul „Orașe și regiuni pentru toți (CR4A): Integrarea deplină a refugiaților și imigranților în mediul urban și rural din Moldova”, lansat la data de 1 decembrie 2024, unde IGM este beneficiar.
Activitățile proiectului vor contribui la consolidarea prezenței și capacității operaționale a Inspectoratului General pentru Migrație la nivel regional și local, promovând integrarea echitabilă a tuturor migranților în societatea noastră.

