La data de 3 iulie curent, la sediul Inspectoratului General pentru Migrație (IGM) a avut loc o întrevedere de curtoazie între conducerea IGM și noua lideră de echipă a proiectului EU4Borders Security, doamna Agnė Vereškienė.
Scopul întrevederii a fost stabilirea unui prim contact între reprezentanții Inspectoratului General pentru Migrație și echipa coordonată de doamna Vereškienė, care cuprinde un consorțiu din 3 actori: Lituania (Central Project Management Agency), Polonia (Polish Solidarity Fund) și Misiunea Organizației Internaționale pentru Migrație (IOM) Moldova. La discuții a participat, de asemenea, doamna Sophie Dagand, reprezentantă a Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
„În numele Inspectoratului General pentru Migrație, adresez felicitări echipei proiectului. Apreciem inițiativa lansării EU4Borders Security, menit să consolideze managementul integrat al frontierei de stat, și aș dori să subliniez rolul esențial pe care îl are IGM în domeniul gestionării migrației, ceea ce justifică implicarea activă a instituției noastre în implementarea acestuia. Vom depune toate eforturile necesare pentru realizarea obiectivelor propuse și atingerea indicatorilor prevăzuți”, a declarat domnul Valentin Fiodorov, șeful Inspectoratului General pentru Migrație.
Proiectul EU4Borders Security are scopul de a consolida capacitățile autorităților naționale de gestionare a frontierelor și a migrației, în conformitate cu acquis-ul Schengen și cu acquis-ul UE, dar și cu cele mai bune practici ale statelor membre ale UE. Proiectul este implementat de către un consorțiu condus de CPMA din Lituania, se desfășoară timp de 36 luni și are un buget în valoare de 4 mln euro.



