Întrevedere între Inspectoratul General pentru Migrație și Ambasada Canadei la București

Săptămâna aceasta, a avut loc o întrevedere între angajații Inspectoratului General pentru Migrație (IGM) și reprezentanții Ambasadei Canadei la București, viceconsulul Caroline Richard și ofițerul consular Doina Pătrașcu. Scopul acestei întâlniri a fost documentarea și clarificarea procedurilor referitoare la înregistrarea cetățenilor străini în Republica Moldova, cu accent pe prelungirea perioadei de ședere și emiterea permiselor de scurtă sau lungă ședere.

În cadrul discuțiilor, reprezentanții IGM au subliniat importanța utilizării platformelor de informare oficiale, precum pagina web a IGM, platforma E-filling și chatbot-ul, ca instrumente esențiale pentru navigarea și obținerea informațiilor necesare de către cetățenii canadieni interesați de serviciile IGM. De asemenea, au fost recomandate contactarea Centrelor de integrare pentru străini ale IGM, cu sedii în Bălți, Chișinău și Cahul, puncte cheie pentru consiliere și sprijin în procesul de integrare a străinilor pe teritoriul Republicii Moldova.

Această întrevedere reprezintă un pas semnificativ în consolidarea colaborării dintre autoritățile moldovenești și reprezentanții diplomatici ai Canadei, având ca obiectiv principal facilitarea accesului cetățenilor străini la informații clare și actualizate, pentru a asigura o ședere legală și sigură în Republica Moldova.

Ultimele știri               
Atenție – site fals destinat persoanelor strămutate din Ucraina!
Campania de informare privind prelungirea protecției temporare continuă
Program dedicat pentru documentarea cetățenilor Uniunii Europene
Străinii din raionul Ungheni vor fi deserviți la Direcția regională Nord din Bălți
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.