Astăzi, 21 martie 2026, angajații Inspectoratului General pentru Migrație, alături de reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne, au participat la acțiunea de împădurire desfășurată în localitatea Dereneu, raionul Călărași. În cadrul acestei inițiative au fost plantați aproximativ 80.000 de puieți de corcoduș, salcâm și paltin pe o suprafață de 16,3 ha.

Plantările au avut loc pe un teren destinat în mod special extinderii fâșiei forestiere din zonă. O parte a acestei suprafețe a fost împădurită încă din toamna anului trecut, iar lucrările continuă și în această primăvară.
Acțiunea face parte din Programul Național de extindere și reabilitare a pădurilor „Generația Pădurii”, care își propune plantarea și reabilitarea a aproximativ 145.000 de hectare de pădure până în anul 2032.

Acțiunea de astăzi este mai mult decât o simplă activitate de plantare a copacilor, este un gest de responsabilitate față de natură și față de viitor. Prin astfel de inițiative, contribuim pas cu pas la înverzirea țării și la un mediu mai curat, și mai sănătos pentru generațiile viitoare.







