Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) informează că, la data de 09 februarie 2026, a fost identificat un cetățean al Turkmenistanului, în vârstă de 51 de ani, care se afla ilegal pe teritoriul Republicii Moldova.
În urma verificărilor, s-a stabilit că străinul a rămas pe teritoriul țării începând cu anul 2022, fără a deține un drept de ședere, depășind termenul legal admis cu peste 3 ani. Pentru încălcările constatate, persoana a fost sancționată conform prevederilor legale.
Astfel, la data de 06 aprilie 2026, cetățeanul străin a fost îndepărtat sub escortă de pe teritoriul țării, fiindu-i aplicată interdicția de intrare în Republica Moldova pentru o perioadă de 5 ani.
IGM reamintește cetățenilor străini obligația de a respecta regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova și de a părăsi țara în termenul legal stabilit.

