La data de 9 aprilie 2026, la sediul Inspectoratului General pentru Migrație (IGM) a avut loc o întrevedere de lucru cu reprezentanții Agenției Franceze de Dezvoltare (AFD) – dna Vanessa Doucelin, Șefa Departamentului Guvernanță, și dl Patrick Blin, responsabil de proiecte în domeniul guvernanței.
Șeful adjunct al IGM, Victor Veveriță, a subliniat importanța cooperării internaționale pentru dezvoltarea instituțională, evidențiind rolul AFD ca partener strategic în susținerea reformelor și investițiilor prioritare. Totodată, a exprimat deschiderea pentru identificarea unor mecanisme concrete de sprijin în implementarea proiectelor de interes.

Discuțiile s-au axat pe direcții prioritare precum modernizarea infrastructurii instituționale, inclusiv construcția unui sediu nou, multifuncțional, dezvoltarea Sistemului informațional „Migrație” pentru gestionarea eficientă a fluxurilor migraționale și asigurarea interoperabilității cu platforme europene, precum și consolidarea capacităților operaționale prin dotarea cu echipamente specializate non-ofensive.
Întrevederea se înscrie în eforturile continue ale Republicii Moldova de modernizare a sistemului de migrație și azil și de aliniere la standardele Uniunii Europene.

Agenția Franceză de Dezvoltare rămâne un partener strategic important, care poate contribui la implementarea unor proiecte cu impact direct asupra calității serviciilor oferite beneficiarilor și a gestionării eficiente a migrației.

