Secretara de stat, Mariana Lucrețeanu a întreprins o vizită de lucru la Centrul de cazare al IGM

Secretara de stat al Ministerului de Interne, Mariana Lucrețeanu a întreprins astăzi, 4 octombrie, o vizită de lucru la Centrul de cazare al Inspectoratului General pentru Migrație (IGM).

Împreună cu șeful Centrului de cazare al IGM, Victor Pelin și reprezentanții Centrului de caritate pentru refugiați și Centrului de drept al avocaților au făcut un tur al instituției.

Agenda vizitei a fost centrată pe cunoașterea condițiilor de cazare al solicitanților de azil și beneficiarilor unei forme de protecție internaționale, accesul la măsurile de integrare, precum și provocările cu care se confruntă străinii în obținerea unei forme de protecție pe teritoriul țării pentru a le facilita adaptarea și integrarea cu succes în societate.

Discuțiile s-au axat pe crearea condițiilor corespunzătoare de cazare pentru azilanți, în mod deosebit, pentru femeile cu copii și oferirea suportului specializat ca aceștia să reușească să învețe limba română, includerea în programe de orientare culturală și asistență în găsirea unui loc de muncă.

În timpul vizitei, Secretarei de stat i-a fost prezentat și activitatea centrului de recreație Blue Dot gestionat de Centrul de caritate pentru refugiați, care are ca scop oferirea programelor de asistență și protecție tuturor beneficiarilor.

Secretara de stat Mariana Lucrețeanu a menționat că, autoritatea competentă pentru străini trebuie să-și îmbunătățească procesele de examinare a cererilor de azil, bazate pe respectarea drepturilor și libertățile fundamentale ale omului, prin perfecționarea ofițerilor de migrație, creșterea transparenței și reducerea timpilor de așteptare. O examinare standardizată poate duce la erori, așa că este esentială o abordare atentă și individuală a fiecărui caz în parte. ,,Fiecare străin poate avea un impact semnificativ, pentru că el aduce cu sine experiențe, perspective și abilități unice care pot îmbogăți comunitatea locală, iar noi trebuie nu doar sǎ sprijinim integrarea străinilor, dar și să contribuim la dezvoltarea unei societăți mai dinamice și mai prospere”.

În prezent, în Centrul de cazare al IGM se află 74 de străini, dintre care 14 sunt copii.


Ultimele știri               
Echilibru între transparență și protecția datele cu caracter personal
Bullyingul – o problemă din cauza căreia suferă copiii și pe care adulții trebuie să o prevină
Sprijin pentru integrarea elevilor străini din Orhei
Angajații IGM își îmbunătățesc abilitățile pentru o comunicare eficientă și transparentă
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu

Ți-a fost de ajutor?

Da
Nu
Mulțumim pentru opinie
Facebook
YouTube
Sari la conținut
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.