Solicitarea azilului

Cererea de azil

Orice cetățean străin sau apatrid care își manifestă voința de a solicita o formă de protecție poate depunere o cerere de azil.

Cererea de azil poate fi depusă la Direcția azil și apatridie a Inspectoratului General pentru Migrație, Poliția de Frontieră, organele de poliţie, structurile Departamentului Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei sau subdiviziunile de detenţie provizorie din cadrul organelor de drept.

În cazul cererilor de azil politic, cererea se va depune la Aparatul Președintelui Republicii Moldova, adresată direct Președintelui Republicii Moldova.

Interviul

Pentru a stabili condițiile de acordare a unei forme de protecție prevăzute de legislația în vigoare a Republicii Moldova, înainte de emiterea unei decizii privind cererea de azil, solicitantului de azil i se dă posibilitatea de a susţine un interviu cu privire la cererea sa. Acesta este obligat să spună adevărul și să ofere toate elementele, probele în legătură cu declarațiile sale privind motivele sale de îngrijorare. 

Interviul este efectuat cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 21 de zile de la data depunerii cererii. În cazul în care este necesară o cercetare suplimentară a informaţiilor din ţara de origine, precum şi a altor circumstanţe pertinente referitoare la cererea de azil, termenul poate fi prelungit cu 21 de zile.

Decizia privind acordarea/neacordarea azilului

Decizia privind cererea de azil reprezintă argumentarea de fapt și de drept privind cererea de azil a solicitantului.

Aceasta este luată de către Inspectoratul General pentru Migrație (în cazul cererilor de azil politic, decizia o ia Comisia pentru problemele cetăţeniei şi acordării azilului politic de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova) și este comunicată solicitantului personal de către consilierul de eligibilitate.

Decizia conține informația privind căile de atac și contestare, în conformitate cu prevederile contenciosului administrativ, precum și informația privind reprezentarea legală din oficiu în faza judiciară. Autoritatea emitentă asigură traducerea gratuită a deciziei. 

Facebook
YouTube
Sari la conținut
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.