Cetățean străin expulzat pentru încălcarea regimului de ședere
15/04/2026
Inspectoratul General pentru Migrație informează că, la 15 aprilie 2026, un cetățean al Republicii Azerbaidjan, în vârstă de 53 de ani, a fost îndepărtat sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova, pentru încălcarea regimului de ședere. Acesta a fost depistat în mun. Chișinău în stare de ședere ilegală, prin depășirea termenului legal. În baza deciziei… Continuă lectura Cetățean străin expulzat pentru încălcarea regimului de ședere
Stimați beneficiari ai serviciilor Inspectoratului General pentru Migrație (IGM), Vă informăm că, din cauza numărului mare de solicitări, programările pentru serviciile IGM sunt ocupate cu aproximativ o lună înainte. În acest context, vă rugăm respectuos ca, în cazul în care planificați o vizită la IGM, să vă programați din timp și să consultați aplicația earlyone… Continuă lectura Programează-te din timp pentru vizita la IGM
În ajunul Sărbătorilor Pascale, Inspectoratul General pentru Migrație a organizat un atelier tematic dedicat tradițiilor de Paște. Activitatea a fost organizată în mun. Bălți, în colaborare cu Muzeul de Istorie și Etnografie și Asociația Obștească Civic Aid, fiind destinată străinilor aflați pe teritoriul Republicii Moldova. Participanții au descoperit obiceiurile pascale autohtone și s-au implicat în… Continuă lectura Atelier pascal pentru străini organizat la Bălți
Efort comun în prevenirea și combaterea consumului de droguri în rândul tinerilor
09/04/2026
Prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor rămâne o prioritate pentru Inspectoratul General pentru Migrație (IGM), iar informarea corectă și timpurie este una dintre cele mai eficiente metode de protejare a acestora în fața riscurilor. În contextul acesta, la data de 08 aprilie 2026, angajații Direcției Integrare Străini din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație, în… Continuă lectura Efort comun în prevenirea și combaterea consumului de droguri în rândul tinerilor
Cetățean străin expulzat din Republica Moldova pentru depășirea termenului de ședere
09/04/2026
Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) informează că, la data de 30 martie 2026, a fost identificat un cetățean al Republicii Camerun, în vârstă de 24 de ani, care a încălcat regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova. În cadrul verificărilor efectuate, s-a stabilit că străinul nu a părăsit teritoriul țării la expirarea termenului de ședere… Continuă lectura Cetățean străin expulzat din Republica Moldova pentru depășirea termenului de ședere