Cine este un solicitant de azil și după ce criterii poate obține protecție în Republica Moldova

Conform definiției, un solicitant de azil este o persoană care a sosit într-o altă țară și, deoarece nu se poate întoarce în țara sa de origine din cauza unor riscuri grave pentru viața sau libertatea sa, solicită protecția statului în care tocmai a intrat. Este vorba despre riscuri grave legate de război, persecuție politică, discriminare religioasă, etnică sau pe bază de orientare sexuală, ori alte motive similare. Prin plasarea acelui străin ăn sistemul de azil, guvernul acceptă că țara din care vine acel străin nu poate sau nu vrea să-i ofere protecția de care are nevoie, oferindu-i posibilitatea să rămână acolo, pentru siguranța sa.

În Republica Moldova, legislația prevede că o persoană poate solicita azil dacă îndeplinește anumite criterii de selecție. Acestea sunt principalele reguli pe care trebuie să le știți, ca străin sau apatrid:

Frica de persecuție –  trebuie să demonstrați că există o frică bine întemeiată de a fi persecutat în țara de origine din cauza rasei, religiei, naționalității, apartenenței la un anumit grup social sau a opiniei politice.

Riscuri grave – dacă cineva riscă să fie supus torturii, tratamentelor inumane sau degradante, ori să fie pedepsit în mod nedrept în țara sa de origine, poate cere azil în Moldova.

Originea dintr-o zonă de conflict – persoanele care vin dintr-o regiune afectată de război sau violențe generalizate pot de asemenea să solicite azil.

Situații speciale – în anumite cazuri, copiii sau persoanele vulnerabile (cum ar fi cele cu dizabilități) pot beneficia de protecție specială, având acces la proceduri mai rapide și sprijin adițional.

Cererea de solictare a azilului poate fi depusă la oricare dintre oficiile Inspectoratului General pentru Migrație, la punctele de trecere a frontierei, la organele de poliție și în alte instituții – vedeți aici procedura detaliată de solicitare a azilului.

După depunerea cererii, Inspectorartul General pentru Migrație analizează minuțios situația și decide dacă poate oferi sau nu protecția cerută. În această perioadă, solicitantul are dreptul la asistență medicală, cazare și acces la consiliere juridică.

Solicitarea azilului este un drept fundamental pentru cei care fug de pericol și caută un loc sigur. Iar dacă cererea dumneavoastră a fost respinsă, nu înseamnă că ați comis ceva ilegal, ci doar că nu ați întrunit acele criterii stricte, care să demonstreze că aveți nevoie de una dintre cele patru forme de protecție oferite de sistemul de azil moldovenesc – conferirea statutului de refugiat, protecția umanitară, protecția temporară sau azilul politic.

Pentru mai multe detalii, nu ezitați să luați legătura cu Linia Verde a Centrului de Apel al Inspectoratului General pentru Migrație, apelând 080001527.

Ultimele știri               
Sesiune informativă pentru elevii și liceenii Liceului Teoretic „Ioan Vodă” din Cahul
Cine este un solicitant de azil și după ce criterii poate obține protecție în Republica Moldova
Dialog cu instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova
Împreună împotriva traficului de ființe umane
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu

Ți-a fost de ajutor?

Da
Nu
Mulțumim pentru opinie
Facebook
YouTube
Sari la conținut
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.