IGM și ISM stabilesc noi direcții de colaborare pentru protejarea lucrătorilor străini

La data de 18 noiembrie 2025, a avut loc o ședință de lucru între conducerea Inspectoratului General pentru Migrație (IGM) și Inspectoratul de Stat al Muncii (ISM). În cadrul discuțiilor au fost stabilite acțiunile comune pentru perioada următoare, inclusiv organizarea unor controale și verificări coordonate, cu accent pe domeniile în care activează cetățeni străini.

Părțile au analizat modalitățile de consolidare a cooperării interinstituționale în vederea prevenirii și combaterii muncii nedeclarate, dar și pentru a spori eficiența intervențiilor în cazurile ce vizează angajarea lucrătorilor străini. Totodată, a fost reiterat faptul că între IGM și ISM este în vigoare un Acord de colaborare care stă la baza schimbului de informații și a acțiunilor comune desfășurate atât la nivel central, cât și teritorial.

Controalele planificate sunt necesare pentru a asigura respectarea drepturilor cetățenilor străini angajați în Republica Moldova, protejarea acestora și crearea unui mediu de muncă sigur, legal și echitabil.

IGM și ISM își reconfirmă angajamentul de a dezvolta un climat transparent și corect pentru activitatea cetățenilor străini, contribuind la consolidarea standardelor de muncă și la prevenirea abuzurilor.

Ultimele știri               
IGM a escortat un cetățean străin pentru nerespectarea regimului de ședere în Republica Moldova
Eveniment festiv dedicat sărbătorilor de iarnă pentru copiii cazați la Centrul de cazare al IGM
Inspectoratul General pentru Migrație a elaborat Profilul Migrațional Extins al Republicii Moldova pentru anii 2020–2024
Străinii descoperă tradițiile moldovenești de iarnă
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
Facebook
YouTube
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.