La 21 ianuarie 2026, ofițerul Centrului de Integrare al Direcției Regionale Sud a Inspectoratului General pentru Migrație a organizat o sesiune de familiarizare cu tinerii voluntari ai Centrului Raional de Tineret Cahul. Scopul întâlnirii a fost prezentarea activității Centrului și planificarea, împreună cu voluntarii, a acțiunilor menite să sprijine integrarea străinilor, beneficiari ai unei forme de protecție sau ai unui drept de ședere în Republica Moldova.

Tinerii voluntari au aflat mai multe despre rolul IGM și măsurile de integrare pe care le desfășoară acesta și au contribuit cu idei și propuneri pentru viitoarele activități.
Implicarea tinerilor în promovarea incluziunii sociale și sprijinirea integrării străinilor reprezintă un instrument pe care IGM îl consideră extrem de valoros, contribuind la construirea unei comunități armonioase și deschise.


