Străin îndepărtat sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova

La data de 22 aprilie 2026, în baza Încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație au luat în custodie publică un bărbat în vârstă de 45 de ani, cetățean al Republicii Uzbekistan. Acesta a fost depistat aflându-se ilegal pe teritoriul municipiului Chișinău, cu încălcarea regimului de ședere.

În privința străinului a fost emisă decizia de returnare sub escortă, cu aplicarea interdicției de intrare pe teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 3 ani.

Astfel, la data de 23 aprilie 2026, persoana vizată a fost îndepărtată de pe teritoriul țării prin Punctul de Trecere a Frontierei Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga”, în baza dispoziției Inspectoratului General pentru Migrație.

Inspectoratul General pentru Migrație reiterează că respectarea regimului de ședere pe teritoriul Republicii Moldova este obligatorie, iar încălcarea prevederilor legale atrage aplicarea măsurilor corespunzătoare, inclusiv returnarea și instituirea interdicției de intrare în țară.

Ultimele știri               
Atelierul de lucru privind integrarea străinilor în cadrul Proiectului Twinning
Îndepărtat sub escortă pentru trecere ilegală a frontierei de stat
Doi cetățeni străini, îndepărtați de pe teritoriul Republicii Moldova pentru încălcarea regimului de ședere
Activități de integrare desfășurate la Chișinău, Cahul și Ungheni
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.