Efort comun în prevenirea și combaterea consumului de droguri în rândul tinerilor

Prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor rămâne o prioritate pentru Inspectoratul General pentru Migrație (IGM), iar informarea corectă și timpurie este una dintre cele mai eficiente metode de protejare a acestora în fața riscurilor.

În contextul acesta, la data de 08 aprilie 2026, angajații Direcției Integrare Străini din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării și angajații Inspectoratului de poliție Botanica al Direcției de Poliție a mun. Chișinău, au desfășurat o activitate informativă la Liceul Teoretic „Mihai Grecu” din mun. Chișinău. Discuțiile cu elevii au pus accent pe consecințele și riscurile consumului de droguri - de la impactul asupra sănătății, până la efectele sociale și legale pe termen lung.

Prin dialog și exemple reale, elevii au fost informați despre pericolele asociate substanțelor narcotice și să adopte un comportament responsabil. Totodată, au fost abordate și subiecte ce țin de discriminare, toleranță și diversitate culturală, elemente esențiale pentru un mediu educațional sănătos.

O activitate similară a fost desfășurată astăzi, 09 aprilie la Liceul Teoretic cu Profil Sportiv „Gloria” din mun. Chișinău, unde s-a accentuat de asemenea, riscurile consumului de droguri și pe importanța prevenirii acestui fenomen în rândul adolescenților.

Discuțiile cu elevii au arătat că subiectul îi interesează și că astfel de întâlniri sunt necesare în școli.

În total, IGM a informat 266 de elevi, dintre care 93 din Ucraina, despre riscurile consumului de droguri, importanța alegerilor responsabile și valorile de toleranță și diversitate culturală, esențiale pentru construirea unui mediu educațional.

IGM va continua să organizeze activități de informare, prevenire și promovarea valorilor de toleranță, respect reciproc, pentru a sprijini tinerii să facă alegeri informate și sigure pentru viitorul lor.

Ultimele știri               
Întrevedere IGM – Agenția Franceză de Dezvoltare: priorități investiționale și consolidarea capacităților instituționale
Atelier pascal pentru străini organizat la Bălți
Efort comun în prevenirea și combaterea consumului de droguri în rândul tinerilor
Cetățean străin expulzat din Republica Moldova pentru depășirea termenului de ședere
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.