Atelier pascal pentru străini organizat la Bălți

În ajunul Sărbătorilor Pascale, Inspectoratul General pentru Migrație a organizat un atelier tematic dedicat tradițiilor de Paște.

Activitatea a fost organizată în mun. Bălți, în colaborare cu Muzeul de Istorie și Etnografie și Asociația Obștească Civic Aid, fiind destinată străinilor aflați pe teritoriul Republicii Moldova.

Participanții au descoperit obiceiurile pascale autohtone și s-au implicat în activități practice, precum încondeierea ouălor cu ceară și realizarea coșulețelor pascale.

Inspectoratul General pentru Migrație încurajează astfel de inițiative, care apropie comunitățile și susțin integrarea armonioasă a străinilor în societate. Cu această ocazie, transmitem tuturor Sărbători Pascale liniștite, cu pace, lumină și speranță.

Ultimele știri               
Întrevedere IGM – Agenția Franceză de Dezvoltare: priorități investiționale și consolidarea capacităților instituționale
Atelier pascal pentru străini organizat la Bălți
Efort comun în prevenirea și combaterea consumului de droguri în rândul tinerilor
Cetățean străin expulzat din Republica Moldova pentru depășirea termenului de ședere
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.