În cadrul măsurilor speciale de investigație petrecute de către ofițerii de investigație ai Inspectoratului General pentru Migrație (IGM) cu suportul Inspectoratului Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției, a fost identificat, localizat și reținut un bărbat cu vârsta de 30 de ani, originar din Uzbekistan, având aplicată în privința sa măsura preventivă – arest.… Continuă lectura Cetățean străin anunțat în căutare internațională reținut de ofițerii IGM
Categorie: Comunicate de Presă
Dr. Hakan Eren, medic chirurg ortoped-traumatolog-a ales Moldova ca a doua sa casă
Cu ocazia Zilei Internaționale a Migranților îl prezentăm pe Dr. Hakan Eren, medic chirurg ortoped-traumatolog, cu o experiență de peste 32 de ani în domeniul medical. După 20 de ani de activitate în Turcia, unde și-a consolidat cariera profesională, a ales să își continue misiunea în Republica Moldova. De 12 ani, Dr. Hakan Eren profesează… Continuă lectura Dr. Hakan Eren, medic chirurg ortoped-traumatolog-a ales Moldova ca a doua sa casă
Vizită de monitorizare a fluxului migrator pe linie administrativă
Conducerea Inspectoratului General pentru Migrație (IGM) a efectuat astăzi, o vizită de lucru în teritoriu, în vederea monitorizării fluxului migrator pe linie administrativă. Vizita a fost realizată de șeful Inspectoratului General pentru Migrație, domnul Dumitru Lazăr, împreună cu doamna Secretară de stat a Ministerului Afacerilor Interne, Diana Salcuțan, și a avut drept scop evaluarea activității… Continuă lectura Vizită de monitorizare a fluxului migrator pe linie administrativă
Reținuți pentru furt
Ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație, împreună cu angajații Inspectoratului de Poliție Rîșcani din cadrul Direcției de Poliție mun. Chișinău al Inspectoratului General al Poliției, au localizat și reținut, în mun. Chișinău, un bărbat în vârstă de 42 de ani, originar din Azerbaidjan, și o femeie de 47 de ani, originară din Ucraina, suspectați de comiterea… Continuă lectura Reținuți pentru furt
Ședința de lucru moldo – ucraineană a autorităților responsabile de domeniul migrației
La data de 15 decembrie 2025 a avut loc o întâlnire online între reprezentanții Inspectoratului General pentru Migrație al Republicii Moldova și Serviciul de Stat Migrațiune al Ucrainei, având ca obiectiv consolidarea cooperării bilaterale în domeniul migrației între cele două instituții și îmbunătățirea proceselor operaționale. În intervenția sa, șeful Inspectoratului General pentru Migrație, domnul Dumitru Lazăr, a subliniat… Continuă lectura Ședința de lucru moldo – ucraineană a autorităților responsabile de domeniul migrației
IGM, aproape de oameni în ajun de sărbători
În pragul sărbătorilor de iarnă, Inspectoratul General pentru Migrație s-a alăturat cu drag campaniei „Când suntem împreună, magia sărbătorilor se simte”, lansată de Ministerul Afacerilor Interne. În acest context, IGM va merge la o familie cu copii, pentru a aduce un strop de lumină, căldură și speranță în sufletele lor. Am pregătit daruri, lucruri esențiale… Continuă lectura IGM, aproape de oameni în ajun de sărbători
Istoria de succes a antreprenorului Faqieh Fahar. O poveste despre muncă, curaj și un nou început
Faceți cunoștință cu Faqieh Fahar, antreprenor din Republica Moldova de origine iordaniană, un exemplu de integrare cu succes și contribuție economică semnificativă pe piața locală. A venit aici cu un vis și a început de la zero. Astăzi, afacerea lui oferă locuri de muncă și sprijin pentru zeci de familii din regiune și nu doar.… Continuă lectura Istoria de succes a antreprenorului Faqieh Fahar. O poveste despre muncă, curaj și un nou început
Întrevedere de curtoazie între Inspectoratul General pentru Migrație și reprezentanții A.O. „Centrul de Caritate pentru Refugiați”
Ieri, 11 decembrie 2025 la sediul Inspectoratului General pentru Migrație (IGM) a avut loc o întrevedere de curtoazie între conducerea IGM, domnul Dumitru Lazăr și președintele A.O. „Centrul de Caritate pentru Refugiați” (CCR), domnul Paknehad Djavid Ahmad. În cadrul discuțiilor, conducerea IGM a apreciat contribuția constantă a Centrului de Caritate pentru Refugiați pe parcursul anilor… Continuă lectura Întrevedere de curtoazie între Inspectoratul General pentru Migrație și reprezentanții A.O. „Centrul de Caritate pentru Refugiați”
IGM consolidează integrarea străinilor și educația anti-violență în comunitățile locale
În perioada 8 și 9 decembrie 2025, Inspectoratul General pentru Migrație a desfășurat o serie de activități dedicate integrării străinilor și prevenirii violenței în rândul tinerilor, contribuind la consolidarea unui mediu sigur, tolerant și incluziv în comunitate. La 9 decembrie 2025, Centrul de Integrare pentru Străini al Direcției Regionale Centru, în colaborare cu Muzeul Național… Continuă lectura IGM consolidează integrarea străinilor și educația anti-violență în comunitățile locale
10 decembrie – Ziua Internațională a Drepturilor Omului
În fiecare an, pe 10 decembrie, celebrăm valorile fundamentale care ne unesc. Inspectoratul General pentru Migrație rămâne dedicat respectării drepturilor tuturor străinilor din Republica Moldova și promovării unui mediu sigur și demn pentru fiecare persoană.
