Centrul de Apel +373 (22) 820-007

Linia Verde 08:00-17:00/Luni-Vineri 080001527

Programare online

IGM răspunde: Top 5 întrebări frecvente

Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) răspunde la top 5 întrebări frecvente adresate de străini la Linia Verde a IGM în ultima perioadă. Vom răspunde cu regularitate și vom face claritate la subiectele care preocupă beneficiarii IGM.

1. Pot depune actele pentru prelungirea permisului de ședere cu 2-3 luni înainte de expirarea termenului?

La prelungirea dreptului de ședere actele pot fi depuse înainte de expirarea acestuia, dar nu mai târziu de 15/30 de zile, în dependență de caz.

2. Daca am permis de ședere provizorie ca voluntar de 3 ani, ce pot face ca sa rămân în continuare în țară, cum îl pot prelungi, sau care ar fi procedura de a primi alt permis de ședere în scop de voluntariat?

Potrivit art. 41, alin. (3), al Legii nr. 200/2010 privind regimul de ședre al străinilor, dreptul de ședere provizorie pentru activități de voluntariat se prelungește pentru o perioadă cumulativă de până la 3 ani. La expirarea acestei perioade, dreptul și permisul de ședere nu mai poate fi prelungit.

Accentuăm, că potrivit art.84, alin.(7) al Legii nr.200/2010, străinii aflați temporar în mod legal pot rămâne pe teritoriul Republicii Moldova numai până la data la care încetează dreptul de aflare stabilit prin viză, permis de ședere, confirmare a dreptului de aflare, ulterior aceștia fiind supuși, după caz, condițiilor generale de intrare, aflare sau ședere pe teritoriul Republicii Moldova.

3. Daca am nevoie sa fac un aviz de reîntregire a familiei și în același timp trebuie sa fac și o invitație pentru cetățeanul străin, care procedura se face prima, sau pot sa mă programez pentru ambele concomitent? Trebuie sa am pentru aceasta 2 programări separate sau e suficienta o singura programare?

Solicitarea pentru eliberarea invitației și avizului pentru reîntregirea familiei sunt proceduri distincte și se depun separat. Prin urmare, pentru fiecare procedură este necesară o programare individuală.

Ambele cereri se înaintează în aceeași zi (concomitent).

4. Pot să prezint asigurarea medicala în format online?

Asigurarea medicală poate fi prezentată și în format electronic, cu condiția că aceasta să fie valabilă și verificabilă. Așadar, autenticitatea și valabilitatea documentului pot fi confirmate prin sistemele de verificare corespunzătoare.

5. Pot să depun pentru protecție temporara dacă am drept de ședere care expiră într-o luna?

Protecția temporară este o formă de protecție cu caracter excepțional acordată pe teritoriul Republicii Moldova, în cazul unui aflux masiv și spontan de persoane strămutate care nu se pot întoarce în tara de origine.

Vă recomandăm să consultați categoriile de persoane care potrivit HG nr.21/2023 pot beneficia de acordarea protecției temporare în Republica Moldova.

Fiind deținător al unui drept de ședere aveți oportunitatea de a solicita prelungirea acestuia pe un nou termen. La întrunirea condițiilor legale veți beneficia de o ședere legală și continuă pe perioade bine determinate.

Dacă mai sunt și alte subiecte care vă preocupă, operatorii Liniei Verzi IGM la numărul 0 8000 2715 vă vor ajuta să găsiți cea mai bună soluție.

Ultimele știri               
Sprijin direct pentru persoane strămutate: IGM informează privind șederea legală
Educație pentru drepturile copilului: IGM participă la lansarea e-cursului HELP al Consiliului Europei
Chișinăul – oraș al integrării și diversității
IGM a găzduit un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Sănătății Mintale
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
Facebook
YouTube
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.