AUDIENȚA CETĂȚENILOR

 

AUDIENȚA CETĂȚENILOR:

 

Audiența cetățenilor în cadrul Inspectoratului General pentru Migrație se desfășoară în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 250/2024 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea audienței.

Pentru asigurarea audienței cetățenilor, este necesară depunerea unei cereri motivate, în conformitate cu prevederile Codului administrativ, prin care se indică motivele pentru care se solicită audiența, iar motivele invocate necesită a corespunde domeniilor de activitate și competenței Inspectoratului General pentru Migrație, stabilite de actele normative care reglementează activitatea acestuia.

În situația în care cererea formulată nu corespunde prevederilor Codului administrativ, petiționarului îi este acordat un termen rezonabil pentru înlăturarea neajunsurilor. După înlăturarea neajunsurilor, cererea este analizată și, în cazul în care soluționarea acesteia ține de competența Inspectoratului General pentru Migrație, se stabilește data audienței, cu informarea petiționarului.

Dacă problema pentru care se solicită audiența nu ține de competența Inspectoratului General pentru Migrație, cererea se redresează unei alte autorității publice competente spre examinare, în conformitate cu prevederile art. 74 din Codul administrativ, potrivit cărora, dacă petiția ține de competența altei autorități publice, originalul petiției se expediază autorității publice competente în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării petiției, fapt despre care petiționarul este informat.

Este important de menționat că, în situația în care neajunsurile nu sunt înlăturate în termenul acordat, cererea privind audiența este lăsată fără examinare.

De asemenea, în conformitate cu prevederile pct. 23 din Regulamentul privind organizarea audienței, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 250/2024, cererea de audiență se respinge, solicitantul fiind informat în scris, în cazul în care audiența este solicitată de o persoană care invocă aceeași problemă care a constituit obiectul și motivarea audiențelor anterioare, precum și în cazul în care obiectul solicitării de audiență excedă domeniului de competență al autorității sau instituției publice sesizate. Cererea de audiență se respinge, de asemenea, în situația în care problema sesizată constituie obiectul unei cauze aflate pe rolul instanței de judecată sau asupra acesteia există o decizie judecătorească definitivă și irevocabilă.

Audiența cetățenilor se efectuează în temeiul înscrierii prealabile a solicitanților în baza cererii de audiență, care se depune la sediul Inspectoratului General pentru Migrație din mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 124, etajul 4; prin poșta electronică la adresa de e-mail sau depune online o cerere la audiență. (cererile necesită a fi semnate fie olograf, fie electronic).

Cererea trebuie să conțină numele solicitantului, domiciliul sau sediul, obiectul și motivarea solicitării, denumirea autorității vizate, precum și semnătura solicitantului ori a reprezentantului legal. 

 Depune o cerere online 

 

 


 Conducerea Inspectoratului General pentru Migrație

Persoana responsabilă

Ziua

Intervalul

Șeful Inspectoratului General pentru Migrație

Prima zi de miercuri a lunii

13:00–17:00

Șefii adjuncți ai Inspectoratului General pentru MigrațieA doua zi de miercuri a lunii

13:00–17:00

Pentru mai multe informații despre solicitarea programării la audiență, apelați la numărul de telefon: tel: (373-22) 820-007.

Program de lucru: Luni-Vineri, 08.00-17.00
Pauza de masă: 12:00-13:00
prin e-mail: migratie@igm.gov.md



Direcția Regională Centru

Persoana responsabilă

Ziua

Intervalul

Șeful DR Centru

A treia zi de miercuri a lunii

13:00–17:00

Șeful adjunct al DR CentruA patra zi de miercuri a lunii

13:00–17:00

Înscrierea pentru audiență:
la sediul DR Centru: mun. Chișinău, str. Lev Tolstoi nr. 41;
prin e-mail: centru@igm.gov.md.



Direcția Regională Nord

Persoana responsabilă

Ziua

Intervalul

Șeful DR Nord

A treia zi de miercuri a lunii

13:00–17:00

Șeful adjunct al DR NordA patra zi de miercuri a lunii

13:00–17:00

Înscrierea pentru audiență:
la sediul DR Nord: mun. Bălți, str. Moscovei nr. 9;
prin e-mail: nord@igm.gov.md.


Direcția Regională Sud

Persoana responsabilă

Ziua

Intervalul

Șeful DR Sud

A treia zi de miercuri a lunii

13:00–17:00

Șeful adjunct al DR SudA patra zi de miercuri a lunii

13:00–17:00

Înscrierea pentru audiență:
la sediul DR Sud: mun. Cahul, str. Ioan Vodă cel Cumplit nr. 79;
prin e-mail: sud@igm.gov.md.