Trei cetățeni străini, îndepărtați sub escortă de pe teritoriul Republica Moldova
Astăzi, 15 iulie 2026, Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) a pus în executare măsura de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova a trei cetățeni ai Republicii India, cu vârste cuprinse între 23 și 30 de ani după ce au fost depistați cu trecere ilegală a frontierei de stat.
Anterior, la 9 iulie 2026, în baza încheierilor emise de Judecătoria Bălți, cei trei cetățeni străini au fost plasați în custodie publică. În privința acestora au fost instituite interdicțiile de intrare pe teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 5 ani.
IGM continuă să aplice măsurile prevăzute de legislația națională în domeniul regimului străinilor, în cooperare cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și alte autorități competente, contribuind la prevenirea și combaterea migrației ilegale, precum și la asigurarea respectării regimului de ședere și circulație a cetățenilor străini pe teritoriul Republicii Moldova.