Atribuțiile Inspectoratului General pentru Migrație
Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) este o autoritate administrativă subordonată Ministerului Afacerilor Interne, responsabilă de implementarea politicilor statului în domeniile migrației, azilului, apatridiei și integrării străinilor.
IGM are rolul de supraveghere a regimului de ședere al străinilor în Republica Moldova, inclusiv prin depistarea și îndepărtarea acestora de pe teritoriul țării sau aplicarea măsurilor restrictive, cum ar fi interdicțiile de intrare pentru anumite perioade.
Organizațional, IGM are subdiviziuni teritoriale amplasate în mun. Chișinău, mun. Bălți, mun. Cahul/ Comrat, șase oficii teritoriale de evidență a străinilor care intră în Republica Moldova prin regiunea transnistreană, Centrul de cazare al solicitanților de azil și Centrul de plasament temporar al străinilor. IGM gestionează fluxul migrațional în domeniile de competență atribuite.
În 2013, au fost instituite secțiile regionale de combatere a șederii ilegale a străinilor în Nord, Centru și Sud. Instruirea personalului, aplicarea metodelor noi de lucru, folosirea bazelor de date din domeniu, acordarea suportului metodologic pentru identificarea străinilor în teritoriu și coordonarea activității cu mai multe entități ale MAI au sporit semnificativ randamentul și eficacitatea activității biroului.
În 2015, au fost inițiate pentru prima dată verificări ale legalității documentării străinilor care lucrau la întreprinderile cu capital mixt (peste șase mii de întreprinderi), șederii străinilor care provin din statele cu risc migrațional sporit (verificate circa 8 000 persoane din 14 state) și a domicilierii a 500 persoane incluse în sistemul de azil al Republicii Moldova.
În 2023, ofițerii IGM au documentat 3.074 de contravenții pentru încălcarea regulilor de ședere și de plasare în câmpul muncii și au emis peste 1300 de revocări ale dreptului de ședere pentru străini din diferite state. 252 de străini au primit interdicție de intrare în Republica Moldova, 69 au fost declarați indezirabili, iar alte 105 persoane au fost îndepărtate din țară sub escortă.
Admisia legală |
Admisia legală cuprinde un set de măsuri destinate străinilor care doresc să imigreze sau deja se află pe teritoriul Republicii Moldova, precum sunt: eliberarea invitațiilor, prelungirea vizelor și acordarea dreptului de ședere în funcție de motivul imigrării (studii, reîntregirea familiei, muncă, activități de voluntariat, umanitare, etc.). |
Azilul și apatridia |
Azilul și apatridia sunt cele mai sensibile domenii din activitatea IGM. În cazul unei decizii pozitive, străinii veniți din diferite zone de conflict armat primesc statut de refugiat, beneficiar de protecție internațională sau temporară în Republica Moldova. IGM recunoaște și anulează statutul de apatrid, în condițiile prevăzute de lege. |
Integrarea străinilor |
Integrarea străinilor în Republica Moldova constituie un obiectiv și un angajament asumat pentru edificarea unei societăți incluzive și diversificate. În acest sens, IGM a colaborat eficient cu autoritățile publice centrale și locale, organizațiile societății civile, partenerii de dezvoltare și mass-media. În centrele de integrare pentru străini din mun. Chișinău, Bălți și Cahul străinii pot beneficia de consiliere și suport în accederea la cursuri de limbă română, educație, piața forței de muncă, servicii medicale, cazare, sesiuni de acomodare socioculturală, consiliere privind obținerea cetățeniei Republicii Moldova etc. |
Supravegherea regimului de ședere |
Supravegherea regimului de ședere presupune reducerea fluxului de migranți ilegali, ce tranzitează Republica Moldova către alte state din Uniunea Europeană, este un angajament al Republicii Moldova luat în cadrul Acordului de Asociere și liberalizare a regimului de vize cu UE. |
Materiale analitice în domeniul migrației și azilului
Elaborarea materialelor analitice în domeniul migrației și azilului
IGM asigură elaborarea și publicarea Profilului Migrațional Extins, care conține peste 160 de indicatori statistici din domeniu. De asemenea, IGM elaborează anual Raportul analitic „Analiza riscurilor în domeniul migrației și azilului” - o analiză complexă a mai multor tipuri de date, cum sunt datele primare și statistice acumulate de IGM, situația migrațională din teritoriu, precum și identificarea amenințărilor și riscurilor în domeniul migrației și azilului.
Documente:
-
Anuarul statistic Imigrarea străinilor, azilul și apatridia în RM în anul 2023
Descarcă ↓ -
Compendiu statistic al Profilului Migrațional Extins al RM_2021-2023
Descarcă ↓ -
Compendiu statistic al Profilului Migrațional Extins al RM_2020-2022
Descarcă ↓ -
Profilul migrațional extins al Republicii Moldova pentru anii 2017-2021
Descarcă ↓ -
Profilul Migrațional Extins (PME) al Republicii Moldova 2005-2010
Conținut: Acest raport analitic face parte dintr-un exercițiu complex – Profilul Migrațional Extins (PME) al Republicii Moldova. Întregul proces de sprijinire a creării PME pentru Moldova a implicat un set de acțiuni multilaterale și sinergie între toți actorii implicați și va servi drept suport în perfecționarea colectării și partajării de date, promovarea unei coerențe mai vaste și a unei abordări mai comprehensive și coordonate în ceea ce privește elaborarea de politici vizând migrația.