Reprezentanții IGM au participat la LEGAL Half Marathon Chișinău 2026

În acest weekend, la data de 31 mai 2026, o echipă formată din cinci reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Migrație a participat la evenimentul sportiv LEGAL Half Marathon Chișinău 2026, testându-și rezistența și voința.

Competiția a avut drept scop promovarea sportului, a unui stil de viață sănătos și consolidarea spiritului de comunitate, reunind participanți din diverse domenii de activitate, inclusiv reprezentanți ai profesiilor juridice și ai instituțiilor publice.

Reprezentanții IGM au participat la cursele de 21 km și 10 km. Totodată, adresăm sincere felicitări colegei noastre, Oxana Goroșenco, care a participat la cursa populară de 2,5 km și a obținut locul II la categoria feminină.

Evenimentul sportiv a fost organizat de Asociația Obștească „Uniunea Juriștilor din Moldova”, în parteneriat cu Primăria municipiului Chișinău.

Felicităm toți participanții pentru implicare, perseverență și spiritul competitiv de care au dat dovadă și le dorim noi succese atât în activitatea profesională, cât și în competițiile sportive.

Ultimele știri               
Doi cetățeni străini, îndepărtați de pe teritoriul Republicii Moldova pentru încălcarea regimului de ședere
Activități de integrare desfășurate la Chișinău, Cahul și Ungheni
Expulzat pentru încălcarea regimului de ședere
IGM și EUAA în proces avansat de lucru pe Foaia de parcurs
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.