În perioada 29–30 iunie 2026, o misiune de experți din partea Agenției Suedeze pentru Migrație și a autorităților locale a oferit contribuția în cadrul Proiectului Migrație UE-MD pentru consolidarea capacităților instituționale ale IGM în domeniul integrării străinilor, un domeniu prioritar la nivel național, și alinierea practicilor naționale la standardele europene.
La 29 iunie 2026 au avut loc consultări cu reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, precum și cu partenerii de dezvoltare – UNHCR, OIM, Consiliul Europei, People in Need – și cu organizațiile neguvernamentale care oferă servicii străinilor în sprijinul Guvernului.
La deschiderea atelierului, șeful Inspectoratului General pentru Migrație, Dumitru Lazăr, a subliniat importanța consolidării mecanismelor de integrare și a acordării sprijinului necesar străinilor care beneficiază de o formă de protecție sau de drept de ședere în Republica Moldova. Totodată, acesta a evidențiat necesitatea acordării unei atenții sporite beneficiarilor de protecție temporară, prin facilitarea accesului acestora la servicii și la măsuri eficiente de integrare.
Integrarea străinilor este esențială pentru dezvoltarea țării, prin asigurarea incluziunii și a coeziunii sociale. O politică de succes în domeniul integrării migranților reprezintă o componentă importantă a unei politici de migrație și azil bine gestionate și eficiente, aspect evidențiat și în Pactul privind migrația și azilul, care a intrat în vigoare în Uniunea Europeană în iunie 2026. Multe state membre ale Uniunii Europene se confruntă cu provocări similare celor întâmpinate de Republica Moldova în ceea ce privește integrarea migranților.

La rândul său, Tatiana Ciumaș, șefa Direcției coordonare asistență externă și relații internaționale, a reiterat că integrarea străinilor reprezintă un proces complex, care necesită o abordare holistică și o cooperare strânsă între autoritățile publice, instituțiile competente și organizațiile partenere, astfel încât măsurile de integrare să răspundă eficient nevoilor beneficiarilor.

Atelierul este organizat în cadrul Proiectului Twinning, implementat de un consorțiu format din Suedia, Grecia și România, Suedia fiind lider de proiect. Inițiativa are drept scop consolidarea capacităților instituționale ale Inspectoratului General pentru Migrație și sprijinirea procesului de aliniere a Republicii Moldova la standardele și cerințele Uniunii Europene în domeniul migrației, azilului și integrării străinilor.







