Prima > Știri și Media > Comunicatele de presă

Comunicatele de presă

Îndepărtat sub escortă pentru nerespectarea regimului de ședere
Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) informează că, la 26 martie 2026, a fost identificat un cetățean al Turkmenistanului, în vârstă de 29 de ani, care a încălcat regulile de ședere pe teritoriul Republicii Moldova. În cadrul verificărilor, s-a stabilit că străinul nu a părăsit teritoriul țării la expirarea termenului de ședere acordat, încălcând astfel prevederile… Continuă lectura Îndepărtat sub escortă pentru nerespectarea regimului de ședere
IGM, în dialog cu elevii despre respect și diversitate

23/02/2026 Comunicate de Presă

Vineri, 20 februarie 2026, ne-am întâlnit cu peste 50 de elevi ai claselor a VIII-a de la Liceul Teoretic „Petru Movilă” din capitală, printre care și cetățeni ucraineni, pentru a discuta despre un subiect actual: ce înseamnă discriminarea și cum o putem preveni. De asemenea, au fost abordate teme legate de promovarea toleranței și a… Continuă lectura IGM, în dialog cu elevii despre respect și diversitate
Îndepărtat sub escortă pentru nerespectarea deciziei de returnare benevolă

23/02/2026 Comunicate de Presă

Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) informează că, la 19 februarie 2026, în rezultatul măsurilor de control întreprinse de angajații Direcției Regionale Nord, pe teritoriul municipiului Bălți a fost depistat în ședere ilegală un cetățean al Republicii Uzbekistan, în vârstă de 22 de ani. În cadrul verificărilor suplimentare, s-a stabilit că anterior, în privința străinului, a… Continuă lectura Îndepărtat sub escortă pentru nerespectarea deciziei de returnare benevolă
Interdicție de intrare pentru doi cetățeni străini care au încălcat legislația

20/02/2026 Comunicate de Presă

Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) reiterează importanța respectării regimului de ședere și a scopului declarat al aflării pe teritoriul țării de către toți cetățenii străini, inclusiv studenți internaționali și alte categorii de persoane aflate temporar în Republica Moldova. În acest context, informăm că doi studenți străini, originari din India, au rămas fără permisele de ședere,… Continuă lectura Interdicție de intrare pentru doi cetățeni străini care au încălcat legislația
Îndepărtat sub escortă pentru încălcarea regimului de ședere

19/02/2026 Comunicate de Presă

Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) informează că, la 18 februarie, a fost îndepărtat sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova un cetățean al Azerbaidjanului, în vârstă de 31 de ani, sancționat pentru nepărăsirea voluntară a țării la expirarea termenului legal de ședere. Străinul a fost stabilit în municipiul Chișinău, în urma măsurilor de verificare întreprinse… Continuă lectura Îndepărtat sub escortă pentru încălcarea regimului de ședere
Vizita delegației Agenției Uniunii Europene pentru Azil (EUAA) la Inspectoratul General pentru Migrație

18/02/2026 Comunicate de Presă

Astăzi, 18 februarie 2026, a avut loc întâlnirea cu delegația Agenției Uniunii Europene pentru Azil (EUAA) dedicată discuțiilor tehnice privind elaborarea primei foi de parcurs pentru cooperarea bilaterală. Șeful Inspectoratului General pentru Migrație (IGM), Dumitru Lazăr, împreună cu echipa instituției, a avut o întrevedere oficială cu delegația EUAA, formată din Karl Engman, Marie-Ann Baeten și… Continuă lectura Vizita delegației Agenției Uniunii Europene pentru Azil (EUAA) la Inspectoratul General pentru Migrație
Întrebări frecvente despre protecția temporară și prelungirea statutului

17/02/2026 Comunicate de Presă

Am adunat cele mai frecvente întrebări despre protecția temporară și prelungirea acesteia, pentru a oferi claritate și sprijin celor care au nevoie de informații în acest proces. Înțelegem că aceste proceduri pot părea complicate și confuze, așa că am încercat să răspundem cât mai simplu.Fie că ești în proces de aplicare pentru protecție temporară sau vrei să îți prelungești… Continuă lectura Întrebări frecvente despre protecția temporară și prelungirea statutului
Minor de 3 ani răpit din Ucraina, stabilit în Cahul

16/02/2026 Comunicate de Presă

Ofițerii Direcției Regionale Sud a Inspectoratului General pentru Migrație (IGM) au stabilit locul aflării unui minor de trei ani, dat în căutare pe canalele Interpol. Copilul a fost răpit în luna octombrie 2025 de către tatăl său, în contextul unui conflict familial și al unui proces de divorț a părinților. Potrivit informațiilor, minorul a fost luat de… Continuă lectura Minor de 3 ani răpit din Ucraina, stabilit în Cahul
Străină cu ședere ilegală în raionul Rezina

16/02/2026 Comunicate de Presă

Inspectoratul General pentru Migrație informează că, la data de 15 februarie, a fost îndepărtată sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova o cetățeană a Federației Ruse, sancționată pentru nepărăsirea voluntară a țării la expirarea termenului legal de ședere. Străina a fost stabilită pe teritoriul raionului Rezina, în urma măsurilor de verificare întreprinse de ofițerii Direcției… Continuă lectura Străină cu ședere ilegală în raionul Rezina
Bărbat anunțat în căutare internațională, stabilit de IGM

13/02/2026 Comunicate de Presă

Astăzi, 13 februarie, în cadrul măsurilor speciale de investigație, de verificare și control desfășurate de angajații Direcției regionale Centru a Inspectoratului General pentru Migrație, în mun. Chișinău, a fost stabilit un bărbat în vârstă de 64 de ani, originar din Israel, anunțat în căutare internațională de către BNC Interpol Israel. Acesta este bănuit că, în… Continuă lectura Bărbat anunțat în căutare internațională, stabilit de IGM
Sesiune de informare privind prelungirea protecției temporare, organizată la Vulcănești

13/02/2026 Comunicate de Presă

La data de 12 februarie 2026, în orașul Vulcănești, ofițerii Direcției regionale Sud a Inspectoratului General pentru Migrație au desfășurat o sesiune de informare pentru persoanele strămutate din Ucraina, cu privire la modificările privind prelungirea protecției temporare, intrate în vigoare în luna februarie 2026. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu reprezentanții Centrului de Drept al Avocaților (CDA) și… Continuă lectura Sesiune de informare privind prelungirea protecției temporare, organizată la Vulcănești
Îndepărtați sub escortă pentru încălcarea regimului de ședere

13/02/2026 Comunicate de Presă

Inspectoratul General pentru Migrație informează că, la data de 12 februarie, au fost îndepărtați sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova doi cetățeni străini, în vârstă de 33 și 34 de ani, originari din Republica Sri Lanka, care au fost depistați în orașul Leova. Aceștia au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova, prin… Continuă lectura Îndepărtați sub escortă pentru încălcarea regimului de ședere
Cetățeni străini identificați fără drept de muncă în Orhei

12/02/2026 Comunicate de Presă

La data de 11 februarie 2026, în raionul Orhei, angajații Direcției regionale Centru a Inspectoratului General pentru Migrație (IGM) au depistat 4 cetățeni străini, cu vârste între 20 și 40 de ani, originari din Bangladesh, care desfășurau activități de muncă într-un service auto fără a deține acte permisive emise de autoritatea competentă pentru străini. Ca… Continuă lectura Cetățeni străini identificați fără drept de muncă în Orhei
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.