Inspectoratul General pentru Migrație a participat, la data de 27 mai curent, la ședința ordinară a Consiliului Național de Management Integrat al Frontierei de Stat (CNMIFS), desfășurată în incinta Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI. Evenimentul a fost prezidat de ministra afacerilor interne, doamna Daniella Misail-Nichitin, și a reunit reprezentanți ai autorităților naționale și parteneri internaționali, având ca temă centrală modernizarea și eficientizarea managementului frontierei de stat a Republicii Moldova.
În cadrul reuniunii, au fost evaluate progresele înregistrate în domeniul managementului integrat al frontierei și stabilite prioritățile strategice pentru perioada următoare. Discuțiile au vizat, printre altele, modernizarea infrastructurii punctelor de trecere a frontierei, dezvoltarea coridoarelor strategice de mobilitate și consolidarea cooperării interinstituționale în vederea alinierii la standardele europene de securitate.
În intervenția sa, șeful adjunct al IGM, domnul Vladimir Sava, a subliniat rolul instituției ca pilon strategic în sistemul național de securitate și guvernanță migrațională. Acesta a evidențiat implicarea activă a IGM în toate componentele sistemului de control al frontierei – de la prevenirea migrației ilegale, până la gestionarea legală a șederii și integrarea cetățenilor străini aflați pe teritoriul Republicii Moldova.
Totodată, domnul Sava a abordat provocările actuale cu care se confruntă instituția, printre care lipsa unui sediu unificat, resursele limitate, necesitatea modernizării sistemului informatic și presiunea crescută asupra politicilor de integrare.
Inspectoratul General pentru Migrație și-a reafirmat angajamentul de a contribui activ la consolidarea unei frontiere moderne, sigure și eficiente – o frontieră care să răspundă nevoilor de securitate ale statului și ale cetățenilor, promovând în același timp dezvoltarea durabilă și integrarea europeană.




