Domeniul admisia și reglementarea șederii

Această pagină oferă răspunsuri la cele mai frecvente întrebări în domeniul admisia și reglementarea șederii.

1. Am nevoie de invitație pentru a solicita viza de tranzit și unde mă adresez?

Străinii care solicită viză de tranzit aeroportuar sau viză de tranzit sunt exceptați de la procedura

invitației, cu condiția că prezintă garanții că li se va permite intrarea pe teritoriul statului de destinație sau că vor părăsi teritoriul Republicii Moldova.

2. Cum pot solicita aviz pentru reîntregirea familiei?

Cererea de acordare a avizului pentru reîntregirea familiei se depune personal de către solicitant (fiind cetățean al Republicii Moldova sau titular al unui drept de şedere provizorie sau permanentă pe teritoriul Republicii Moldova) la ghișeele unice de documentare a străinilor ale Inspectoratului General pentru Migrație.

Lista de acte o puteți găsi aici.


3. Ce viză trebuie să solicit dacă vreau să muncesc în Republica Moldova?

Dacă doriți să desfășurați o activitate de muncă pe teritoriul Republicii Moldova și nu faceți parte din Lista străinilor exonerați de obligativitatea deținerii unei vize la intrarea, ieșirea și tranzitarea teritoriului Republicii Moldova (vezi Anexa nr.2 din Legea nr.257/2013 privind resortisanții statelor terțe care au obligația deținerii unei vize și resortisanții statelor terțe care sunt exonerați de obligativitatea deținerii unei vize la traversarea frontierei de stat a Republicii Moldova), veți avea nevoie de viză de tip ”D” de lungă ședere, în scop de angajare în muncă (D/AM).

Acesta se acordă străinilor care urmează să intre în Republica Moldova în vederea încadrării în muncă, străinilor detașați temporar de către companiile străine, lucrătorilor stagiari sau sezonieri.

În astfel de scop se eliberează vize şi sportivilor care urmează să evolueze în cadrul unor cluburi sau echipe din Republica Moldova, în baza unui contract individual de muncă.

4. Cum pot obține numărul de identificare de stat (IDNP)?

Pentru a obține o adeverință privind confirmarea numărului de identificare de stat (IDNP), străinul depune o cerere după modelul stabilit, însoțită de actele în original și copie, la Ghișeele de documentare a străinilor din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație. Totodată, aveți posibilitatea de a transmite cererea cu actele necesare prin e-mail migratie.sd@igm.gov.md.

Cererea și lista de acte o puteți vizualiza accesând pagina: https://igm.gov.md/confirmarea-statutului-strainului-pe-teritoriul-rm/

5. Cum trebuie să fie certificatul de cazier judiciar apostilat/supralegalizat?

Lista statelor, entităților și autorităților teritoriale și modul de recunoaștere a actelor oficiale emise de către autoritățile altor state pentru a fi utilizate în Republica Moldova și a actelor oficiale emise de către autoritățile Republicii Moldova pentru a fi utilizate în străinătate poate fi accesate pe site-ul: https://mfa.gov.md/ro/content/lista-statelor-si-modul-de-recunoastere-actelor-oficiale

6. Străinul cu permis de ședere este obligat să procure polița de asigurare medicală?

Inspectoratul General pentru Migrație recomandă procurarea poliței de asigurare medicală. Menționăm că străinii specificați la art. 2 alin. (1) lit. a) – c) din Legea privind integrarea străinilor, nr. 274/2011, încadrați în muncă în Republica Moldova în baza unui contract individual de muncă, încheiat în temeiul legislației Republicii Moldova, străinii titulari ai dreptului de ședere permanentă în Republica Moldova, precum și beneficiarii de protecție internațională au aceleași drepturi și obligații în domeniul asigurării obligatorii de asistență medicală ca și cetățenii Republicii Moldova.

7. Care sunt actele ce atestă dreptul de proprietate sau de folosință asupra locuinței de pe teritoriul Republicii Moldova?

Pentru a dovedi dreptul de proprietate sau de folosință asupra locuinței, străinul trebuie să prezinte fie un extras din Registrul bunurilor imobile, fie un contract de locațiune înregistrat conform legislației. În cazul prezentării contractului de locațiune, acesta trebuie să fie însoțit de confirmarea înregistrării, cu aplicarea ștampilei Serviciului Fiscal de Stat

8. Sunt din România și vreau să obțin dreptul de ședere. Mă interesează dacă cazierul judiciar trebuie să fie legalizat la notar?

Pentru a obține dreptul de ședere în Republica Moldova, cazierul judiciar emis de autoritățile române nu necesită legalizare notarială.

9. De ce acte am nevoie pentru a obține dreptul de ședere în scop de muncă?

Imigrarea în scop de muncă a străinilor se efectuează în funcție de necesitățile economiei naționale în forța de muncă calificată în cazul în care ocuparea locurilor de muncă vacante nu pot fi asigurate cu resurse umane autohtone.


  1. Demersul tipizat;
  2. Actul de identitate național, în al cărui temei vrea să intre pe teritoriul Republicii Moldova;
  3. Contractul individual de muncă cu indicarea salariului lunar al străinului în cuantumul corespunzător categoriei dreptului de ședere solicitat;
  4. Certificatul de cazier judiciar sau un alt document cu aceeași valoare juridică. (în cazul în care cetățeanul are o ședere legală de cel puțin doi ani într-o altă țară decât țara a cărei cetățenie o deține, acesta urmează să prezinte certificatul de cazier judiciar eliberat de autoritățile statului de reședință, precum și documentul ce confirmă dreptul de ședere.);
  5. Actul ce atestă dreptul de proprietate sau de folosință asupra locuinței de pe teritoriul Republicii Moldova;
  6. O fotografie color 3x4.


Lista de acte puteți vizualiza accesând site-ul https://igm.gov.md/imigrare/sederea-provizorie/munca/lucrator-imigrant/, totodată orice informație suplimentară, puteți apela la Centrul de apel la numărul (373-22) 820-007.

10. Ce sumă de bani trebuie să dețină străinul pentru a dovedi mijloacele de întreținere pentru acordarea dreptului de ședere?

Pentru acordarea dreptului de ședere, dovada mijloacelor de întreținere derivă din scopul solicitat, potrivit prevederilor HG nr. 332/2011 ,,Cu privire la aprobarea cuantumului minim al mijloacelor de întreținere pentru străini în Republica Moldova".

11. Ce condiții trebuie să întrunească un contract de chirie a spațiului locativ pentru a fi considerat legal?

Contractul de chirie a spațiului locativ pentru a fi considerat legal, este necesar ca acesta să fie înregistrat la Serviciul Fiscal de Stat.

Obligațiile în acordarea spațiului locativ, le găsiți accesând link-ul Serviciului Fiscal de Stat: https://sfs.md/en/initiation/care-sunt-obligatiile-mele-daca-dau-in-chirie-apartament

12. De ce acte am nevoie pentru a aduce persoane la muncă din Republica Federală Democratică Nepal?

În Republica Moldova imigrarea în scop de muncă a străinilor se efectuează în funcţie de necesităţile economiei naţionale în forţă de muncă calificată în cazul în care ocuparea locurilor de muncă vacante nu poate fi asigurată cu resurse umane autohtone, în conformitate cu prevederile prezentei legi, cu ale altor acte normative ce reglementează migrația de muncă, precum şi cu ale tratatelor internaţionale din domeniu la care Republica Moldova este parte.

12.1 Astfel, în primul rând este necesar să înregistrați locurile de muncă vacante.

12.2 Ulterior, prezentați documente privind eliberarea invitațiilor pentru străini la unul din ghișeele de documentare a străinilor (viza de intrare în Republica Moldova pentru cetățenii nepalezi se eliberează în baza invitației eliberată de Inspectoratul General pentru Migrație), lista de acte o puteți vizualiza accesând link-ul: https://igm.gov.md/eliberarea-invitatiei/

12.3 De asemenea, depuneți actele privind acordarea dreptului de ședere în scop de muncă, lista de acte o puteți vizualiza accesând link-ul: https://igm.gov.md/imigrare/sederea-provizorie/munca/lucrator-imigrant/.

12.4 Obținând aceste două documete de la Inspectoratul General pentru Migrație străinul se adresează la misiunea diplomatică a Republica Moldova în străinătate pentru a obține viza de intrare în Republica Moldova;

12.5 Ulterior, străinul în termen de 5 zile calendaristice de la data intrării în țară, trebuie să se prezinte la autoritatea competentă pentru străini pentru perfectarea permisului de şedere.

13. Cum se poate înregistra o persoană care a venit din Republica Polonă și lucrează profesor în Republica Moldova?

Cererea de acordare a dreptului de ședere provizorie se depune la IGM cu cel puțin 15 zile calendaristice înainte de expirarea termenului pentru care li s-a acordat dreptul de aflare.

Obținerea dreptului de ședere provizorie în scop de muncă presupune ca beneficiarul să se prezinte la unul din Ghișeele unice de documentare a străinilor al IGM, având asupra sa setul de acte în copii și în original:


  1. Demersul tipizat;
  2. Actul de identitate național (original și copie);
  3. Avizul emis de autoritatea competentă în domeniul educației;
  4. Contractul individual de muncă cu indicarea salariului;
  5. Certificatul de cazier judiciar;
  6. Actul de proprietate sau contractul de locațiune (original și copie);
  7. O fotografie color 3x4.
14. Cum pot obține drept de ședere provizorie pentru desfășurarea activităților de voluntariat?

Străinul trebuie să depună o cerere cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea dreptului de aflare, iar cetățenii UE – cu cel puțin 15 zile.

Se vor prezenta următoarele acte:

  1. Demersul asociației și cererea;
  2. Pașaportul național;
  3. Viză de lungă ședere (dacă este cazul);
  4. Extrasul din Registrul societăților necomerciale;
  5. Contractul de voluntariat;
  6. Cazierul judiciar legalizat/apostilat;
  7. Actul de proprietate sau contractul de locațiune;
  8. Asigurare medicală valabilă;
  9. Dovada mijloacelor de întreținere;
  10. Fotografie color 3x4.
15. Putem documenta cu drept de ședere în scop de muncă un străin care se identifică cu cartea de identitate?

În cazul în care străinul este cetățean al Uniunii Europene, acesta poate obține dreptul și permisul de ședere în scop de muncă în baza cărții de identitate.

16. Ce fel de asigurare medicală se prezintă la solicitarea dreptului de ședere?

La solicitarea dreptului de ședere se prezintă asigurare medicală activă pe teritoriul Republicii Moldova valabilă pe un termen de cel puțin 3 luni.

17. Dacă am solicitat azil și mi s-a refuzat, în continuare eu mă pot angaja la muncă pe teritoriul Republicii Moldova și să solicit drept de ședere în scop de muncă?

Aveți dreptul să vă angajați în câmpul muncii, în cazul dacă ați respectat condițiile generale de intrare, aflare sau ședere pe teritoriul Republicii Moldova, în urma Decizii de refuz în acordarea unei forme de protecție pe teritoriul Republicii Moldova.

18. Pentru copii minori trebuie perfectate permise de ședere?

Menționăm că permisul de ședere este act de identitate care atestă dreptul de ședere legală pe teritoriul Republicii Moldova și acesta poate fi obținut la solicitarea unuia din părinți.

Totodată, atenționăm că potrivit prevederilor art.84, alin.(7) al Legii nr.200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova, străinii aflați temporar în mod legal pot rămâne pe teritoriul Republicii Moldova numai până la data la care încetează dreptul de aflare stabilit prin viză, permis de ședere și confirmare a dreptului de aflare.

19. Care sunt motivele de refuz pentru eliberarea invitației?

Potrivit art.28, alin.(7) al Legii nr.200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova, autoritatea competentă pentru străini emite decizia privind refuzul eliberării invitației dacă:

a) străinii nu îndeplinesc condițiile de intrare în Republica Moldova, prevăzute la art.6 alin.(1) lit. a), c), e), f) și g) al Legii nr. 200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova

b) există vreun motiv de nepermitere a intrării în Republica Moldova prevăzut la art.8 alin.(1) lit. b)–l al Legii nr. 200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova.

20. Am nevoie de un certificat privind componența familiei, unde mă adresez, ce opțiune aleg pe aplicația „Earlyone”?

Pentru eliberarea adeverinței privind componența familiei, solicitantul depune o cerere de modelul stabilit, însoțită de actele în original și copie la Ghișeele de documentare a străinilor din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație totodată aveți posibilitatea de a transmite cererea cu actele necesare prin e-mail migratie.sd@igm.gov.md.

Cererea și lista actelor o puteți vizualiza accesând site-ul https://igm.gov.md/confirmarea-statutului-strainului-pe-teritoriul-rm/.

Pe aplicația ”Earlyoane” se selectează opțiunea ”Acte de identitate”, următorul pas este ”Documentarea cu acte de identitate”

21. De ce acte am nevoie pentru a obține Confirmarea de atribuire a numărului de identificare de stat (IDNP)?

Străinul care solicită eliberarea confirmării de atribuire a numărului de identificare de stat (IDNP), depune o cerere de modelul stabilit (cererea o puteți descărca accesând site-ul https://igm.gov.md/confirmarea-statutului-strainului-pe-teritoriul-rm/), însoțită de original și copia documentului de călătorie al străinului.

22. În ce condiții poate obține dreptul de ședere un administrator al SRL?

Condițiile de obținere a dreptului de ședere în scop de muncă pentru un administrator SRL, pot fi consultate la art. 43/6 din legea 200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova.

23. Locuiesc în Moldova cu permis de ședere la reîntregirea familiei. Cum mă pot angaja oficial la muncă ?

Străinii care sunt titulari ai dreptului de şedere si permisului de ședere provizorie obținut în scopul reîntregirii familiei se pot angaja la muncă fără obținerea prealabilă a dreptului de ședere în scop de muncă și a unui permis de şedere provizorie în scop de muncă.

24. La solicitarea dreptului de ședere pot prezenta cazierul judiciar în format on-line?

Cererea de acordare a dreptului de ședere provizorie va fi însoțită certificatul de cazier judiciar sau un alt document cu aceeași valoare juridică, tradus și legalizat/apostilat de autoritățile statului a cărui cetățenie străinul o deține. În cazul în care străinul are o ședere legală de cel puțin doi ani într-o altă țară decât țara a cărei cetățenie o deține, acesta urmează să prezinte certificatul de cazier judiciar sau un alt document cu aceeași valoare juridică, eliberat de autoritățile statului de reședință, tradus și legalizat/apostilat, precum și documentul ce confirmă dreptul de ședere.

25. Am permis de ședere provizorie la reîntregirea familiei de 5 ani. Doresc să obțin cetățenia RM. Este obligatoriu sa depun la drept de ședere permanent sau pot depune deodată la cetățenie?

Cetățenia Republicii Moldova poate fi acordată la cerere cetățeanului străin sau apatridului, cu vârsta de peste 18 ani, cu domiciliul legal și obișnuit pe teritoriul Republicii Moldova, care respectă prevederile Constituției, a susținut testul pentru evaluarea nivelului de cunoaștere a limbii române, are surse legale de venit, care este căsătorit cu un cetățean al Republicii Moldova de cel puțin 3 ani și a avut domiciliul în mod continuu pe teritoriul Republicii Moldova în ultimii 3 ani.

26. M-am căsătorit cu un cetățean moldovean și vreau să depun documentele pentru dreptul de ședere, dar din cele trei luni pe care le am la dispoziție pentru a sta legal în țară mai am doar două zile. Pot să depun documentele pentru dreptul de ședere?

Pentru acordarea dreptului de ședere provizorie, străinul trebuie să depună la autoritatea competentă pentru străini o cerere în acest sens cu cel puțin 30 de zile calendaristice, iar cetățenii Uniunii Europene – cu cel puțin 15 zile calendaristice, înainte de expirarea termenului pentru care li s-a acordat dreptul de aflare.

Nerespectarea de către cetățenii străini sau de către apatrizi a termenului de depunere la autoritatea competentă pentru străini a cererii de acordare/prelungire a dreptului de ședere se sancționează cu amendă în mărime de la 18 la 30 de unități convenționale.

27. Am dispus cererea de eliberare a invitației prin poșta electronică dar nu-mi vine nici contul de plată, nici confirmare. Deja e a patra zi. Cum să procedez?

Solicitările de eliberare a invitației străinului se depune fizic la unul din Ghișeele unice de documentare a străinilor ale Direcțiilor regionale din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație.

28. Pot depune actele pentru prelungirea permisului de ședere cu 2-3 luni înainte de expirarea termenului?

La prelungirea dreptului de ședere actele pot fi depuse înainte de expirarea acestuia, dar nu mai târziu de 15/30 de zile, în dependență de caz.

29. Daca am permis de ședere provizorie ca voluntar de 3 ani, ce pot face ca sa rămân în continuare în țară, cum îl pot prelungi, sau care ar fi procedura de a primi alt permis de ședere în scop de voluntariat?

Potrivit art.41, alin.(3), al Legii nr.200/2010 privind regimul de ședre al străinilor, dreptul de ședere provizorie pentru activități de voluntariat se prelungește pentru o perioadă cumulativă de până la 3 ani. La expirarea acestei perioade, dreptul și permisul de ședere nu mai poate fi prelungit.

Accentuăm, că potrivit art.84, alin.(7) al Legii nr.200/2010, străinii aflați temporar în mod legal pot rămâne pe teritoriul Republicii Moldova numai până la data la care încetează dreptul de aflare stabilit prin viză, permis de ședere, confirmare a dreptului de aflare, ulterior aceștia fiind supuși, după caz, condițiilor generale de intrare, aflare sau ședere pe teritoriul Republicii Moldova.

30. Daca am nevoie sa fac un aviz de reîntregire a familiei și în același timp trebuie sa fac și o invitație pentru cetățeanul străin, care procedura se face prima, sau pot sa mă programez pentru ambele concomitent? Trebuie sa am pentru aceasta 2 programări separate sau e suficienta o singura programare?

Solicitarea pentru eliberarea invitației și avizului pentru reîntregirea familiei sunt proceduri distincte și se depun separat. Prin urmare, pentru fiecare procedură este necesară o programare individuală.

Ambele cereri se înaintează în aceeași zi (concomitent).

31. Pot să prezint asigurarea medicala în format online?

Asigurarea medicală poate fi prezentată și în format electronic, cu condiția că aceasta să fie valabilă și verificabilă. Așadar, autenticitatea și valabilitatea documentului pot fi confirmate prin sistemele de verificare corespunzătoare.

Domeniul Azil și Protecție temporară

Domeniul admisie și documentare

Domeniul combaterea șederii

Facebook
YouTube
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.