În această săptămână, Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) a organizat sesiuni de informare pentru cetățenii străini, angajatori și studenți.
În nordul țării, ofițerii Direcției regionale Nord au desfășurat activități la agenți economici din raioanele Ocnița și Ungheni, care activează în domeniile agriculturii și confecțiilor textile. Peste 80 de cetățeni străini din Bangladesh și India, alături de reprezentanții companiilor, au primit informații despre condițiile de ședere și angajare legală, drepturile și obligațiile ce le revin angajatorilor și salariaților, precum și consecințele nerespectării legislației.

La Universitatea de Stat din Comrat, 45 de studenți străini au participat la o sesiune dedicată prevenirii șederii ilegale, drepturilor și obligațiilor cetățenilor străini, precum și regulilor de angajare. Discuțiile au inclus și aspecte privind integrarea în societate, accesarea serviciilor medicale, învățarea limbii române și sprijinul disponibil în caz de discriminare. Sesiunea s-a desfășurat în limbile rusă și turcă și le-a oferit studenților posibilitatea de a adresa întrebări și de a primi recomandări practice.

Acțiunile fac parte din campania națională „Ședere legală. Muncă legală. Migrație sigură”, prin care IGM urmărește să informeze cetățenii străini și angajatorii despre drepturile și obligațiile care le revin și să promoveze respectarea legislației naționale.