IGM promovează integrarea și dialogul intercultural în rândul elevilor din Cahul
Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) continuă să creeze oportunități de integrare pentru străinii aflați pe teritoriul Republicii Moldova, prin diverse activități educative și comunitare.
În acest context, la 15 septembrie 2026, Direcția regională Sud a IGM, în colaborare cu Centrul regional de dezvoltare comunitară (CRDC) și Ministerul Educației și Cercetării (MEC), a desfășurat două lecții informative cu genericul „Cunoaște-ți drepturile” la Liceul Teoretic ,,Petr Rumeanțev” din Cahul.
La activități au participat 43 de elevi, dintre care 12 copii cetățeni ai Ucrainei și ai Federației Ruse, care au participat la lecții alături de colegii lor din Republica Moldova.
Discuțiile au fost axate pe drepturile copiilor, prevenirea intoleranței și xenofobiei în mediul școlar, precum și promovarea respectului reciproc, a incluziunii și a unui climat sigur și prietenos pentru toți elevii.
Prin astfel de activități, elevii sunt încurajați să-și cunoască și să-și apere drepturile.
Activitatea de la Cahul a fost organizată în cadrul proiectului „Consolidarea capacității de integrare socioeconomică a familiilor strămutate și a comunităților gazdă”, finanțat de Banca Mondială, cu suportul Terre des Hommes Moldova, în parteneriat cu IGM, CRDC și MEC.