Străin îndepărtat sub escortă, după executarea sentinței
Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) a îndepărtat sub escortă un cetățean al Georgiei, preluat de la Penitenciarul nr. 4 - Cricova după executarea pedepsei pentru comiterea infracțiunii de furt.
Străinul a fost escortat până la Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga”, fiind astfel executată măsura expulzării, dispusă prin sentință. Totodată, acestuia i-a fost aplicată interdicția de intrare în Republica Moldova pentru o perioadă de 5 ani.
Acțiunea a fost realizată în contextul cooperării dintre IGM și Administrația Națională a Penitenciarelor, privind supravegherea regimului de ședere al străinilor și executarea măsurilor de îndepărtare.
IGM va continua să întreprindă măsuri pentru asigurarea respectării legislației în domeniul migrației și a regimului de ședere al străinilor pe teritoriul Republicii Moldova.