Șeful IGM Mihail Vodă, la ședința Colegiului MAI: ,,Unul dintre obiectivele IGM constituie abordarea centrată pe respectarea drepturilor omului și protejarea intereselor și bunăstării migranților în cadrul unui sistem de migrație ordonat și echitabil”

Publicat: Vin, 12/01/2024 - 23:43 | | Vizualizări:

Obiectivele instituționale realizate pe parcursul anului 2023, provocările întâlnite, soluțiile implementate precum și perspectivele în consolidarea unui mediu migrator sigur și consolidat pentru anul 2024, au fost subiectele abordate de Șeful IGM, la ședința Colegiului MAI din 12 ianuarie curent. Evenimentul organizat de Ministerul Afacerilor Interne, în format hibrid,  a reunit șefii de arme, conducătorii de subdiviziuni, precum și șefii de direcții a instituțiilor subordonate MAI.

Mihail Vodă, în prezentarea sa a menționat că eforturile instituției abilitate pentru străini, pentru anul 2023 au fost focusate pe modernizarea și eficientizarea proceselor administrative, asigurarea securității și transparenței decizionale, respectarea drepturilor fundamentale ale străinilor, optimizarea serviciilor la nivel regional, protecția persoanelor strămutate, precum și îmbunătățirea condițiilor pentru migranți, și nu în ultimul rând, implementarea mecanismului de integrare și digitalizarea serviciilor.

De asemenea Șeful IGM, a enumerat soluțiile implementate ca răspuns, la provocările apărute în având în vedere poziția geografică strategică a Republicii Moldova, situată la granița dintre Uniunea Europeană și statele cu risc migrațional sporit din est, printre care: operaționalizarea IGM, implementarea protecției temporare, inițierea dezvoltării noului sistem informațional „Migrație”, identificarea riscurilor și diminuarea fenomenului migrației ilegale.

Ședința Colegiului a constituit o platformă de discuții, unde participanții au vorbit despre perspectivele anului 2024 și oportunitățile posibile în contextul alinierii la standardele și regulamentele Uniunii Europene. ,, Această perspectivă implică adoptarea unor legi și practici administrative în conformitate cu normele europene, promovând coeziunea și colaborarea cu statele membre ale UE”, a menționat Mihail Vodă.