„Republica Moldova trăiește epoca sa de aur din punct de vedere al deschiderii față de investitorii străini”

Publicat: Jo, 21/12/2023 - 16:03 | | Vizualizări:

Natalia era obișnuită să fie mereu printre primii studenți la capitolul reușitelor academice. Așa a fost atât timp cât a studiat acasă, în Moldova. Când a ajuns la Praga, a realizat că nu prea poate să facă nimic extracurricular. Să țină pasul orelor de la facultate era mult mai complicat din momentul în care a devenit studentă la economie în Cehia, la Charles University. Dar anume munca în regim foarte intens, inițial ca studentă, apoi ca angajată în companii internaționale, a făcut-o să adopte o etică a muncii care i-a modelat puternic personalitatea și care a ajutat-o să vadă migrația într-o lumină diferită de cea prin care sunt obișnuiți majoritatea moldovenilor să o perceapă. Iar de curând, Natalia Bejan a preluat lidershipul Agențiiei pentru Investiții.

„Acum, Republica Moldova trăiește epoca sa de aur din punct de vedere al deschiderii față de investitorii străini. În 2022, chiar dacă eram deja la hotar cu un război, și am fi putut da vina pe el pentru a justifica pasivitatea investițiilor străine, am avut un an record de investiții străine în Republica Moldova. Este adevărat că majoritatea au venit din  reinvestirea profiturilor și investițiilor precedente. Dar chiar și așa, este un mesaj pozitiv care ne spune că investitorii străini au încredere în țara noastră. Pentru că nu și-au scos banii, ci au reinvestit aici”, ne spune Natalia Bejan.

Fie că vorbește despre plecarea tinerilor noștri peste hotare, fie că despre străinii care vin la studii în țara noastră sau la investitorii străini, Natalia asociază migrația cu o noțiune-cheie în care pune mult sens pozitiv:

„Impact. Așa am simțit eu învățând peste hotare. Din interacțiunea cu străinii, învățăm să ne gândim la impactul nostru asupra societății, oamenilor, naturii, la efectele secundare ale oricărei activități pe care o faci. Învățăm să avem grijă de felul cum arată casa, grădina, strada și să fim mai responsabili pentru felul în care ne putem implica.

Pe Natalia Bejan nu o sperie plecare tinerilor peste hoatre. Nu vede o tragedie că mulți au plecat și nu au revenit. Este un fenomen natural, este decizia fiecăruia de a decide unde vor să se afle. Căci dacă sunt fericiți acolo, peste hotare, pot aduce mai mult impact și acasă, doar să le fie create mai multe instrumente pentru asta.

La rândul nostru, putem învăța să apreciem potențialul țării noastre de la studenții  străini care au ales să învețe în Moldova. Or, ei văd mai multe experiențe pozitive în țara noastră, pe care moldovenii le subestimează. Iar Universitatea de Medicină ar fi doar un exemplu în acest sens. Instituția oferă oportunități pe care numeroase universități de profil din regiune sau chiar din lume nu sunt capabile să le ofere, consideră directoarea Agenției pentru Investiții.

Natalia crede că noi, moldovenii, suntem prea modești și că această modestie este de prea multe ori un impediment în creșterea noastră. Și că adesea, anume persoanele care vin de peste hotare ne spun că noi nu lăudăm suficient de mult afacerile noastre, nu vorbim despre ele sificient de mult, deși calitatea lor nu este cu nimic mai rea decât calitatea ideilor de afaceri din Vest. Și apoi, investitorii  străini nu sunt niște „organisme suptanaturale” care așteaptă să fie impresionați cu ceva anume. Ei sunt oamenii din business și îi interesează oportunitățile prin care pot să genereze venituri și profituri mari.

„Putem să promovăm Moldova pe partea emoțională, ca experiențe, gastronomie, vinuri, ospitalitate a oamenilor. Dar dacă vorbim cu investitorii „puri”, noi trebuie să le arătăm că aici au toate resursele locale necesare pentru dezvoltarea businessului. Pentru că o companie străină deschisă în Moldova înseamnă locuri de muncă, valoare adăugată, inclusiv din profiturile pe care le iau investitorii și care sunt supuse taxelor aici, în Moldova. Totodată, mulți dintre ei vin să creeze pe piață o necesitate de servicii și produse pe care nu neapărat le-am produs până acum. Așa învățăm să facem lucruri noi”, explică interlocutoarea noastră.

Campania „Moldova e și casa mea” este implementată în contextul Zilei Internaționale a Migranților de către Inspectoratul General pentru Migrație al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova în parteneriat cu Organizația Internațională pentru Migrație, Misiunea în Moldova.

Sursa foto: Organizația Internațională pentru Migrație, Misiunea în Moldova.