„Sunt Sandra, din Madagascar, și îmi place să învăț în Republica Moldova”

Publicat: Marți, 12/12/2023 - 11:36 | | Vizualizări:

Chișinău, 12 decembrie 2023: Republica Moldova găzduiește câteva zeci de mii de cetățeni străini. Mulți dintre ei s-au stabilit aici înainte de începutul războiului din Ucraina. În preajma Zilei Internaționale a Migranților, marcată anual pe data de 18 decembrie, Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) lansează o campanie de informare cu scopul de a promova migrația legală, sigură și integratoare pentru binele întregii comunități.

Sandra Andriamaharo a ajuns la Chișinău pe 24 aprilie 2023. Comunitatea cetățenilor din Madagascar în Republica Moldova adună doar patru persoane, iar Sandra este singura studentă malgașă în țara noastră. Tânăra face un program de masterat la Universitatea de Stat din Moldova, unde studiază managementul serviciilor sociale.

„Am știut din prima zi că, dacă vreau să mă integrez aici - și îmi doresc asta foarte mult- primul lucru pe care trebuie să-l fac este să mă adaptez la cultura acestei țări, să respect regulile și să învăț limba. Trebuie să învăț româna ca să pot să le vorbesc oamenilor, să învăț în  mod corect și ca să pot să muncesc”, spune Sandra.

Sandra este o femeie de afaceri. În 2018, a deschis o agenție care se ocupă de proiecte imobiliare.  După ce și-a luat diploma de licență în management în țara ei, a lucrat în mai multe organizații umanitare din Madagascar. Tânăra spune că pentru ea e important să facă ceva care îi permite să se dezvolte, dar la fel de important e să poată fi de folos oamenilor. Așa că, în 2020, a lansat o companie care îi ajută pe tinerii din Madagascar să se implice în programe de schimb cultural și lingvistic, călătorind și învățând în alte țări.

Am fost educată să fiu responsabilă, corectă și să am grijă de compatrioții mei oriunde aș fi.  Îmi place să știu că pot să ajut tinerii din țara mea, care nu au suficiente resurse pentru a-și plăti studiile. Agenția mea formează tinerii și îi învață să fie onești și conștiincioși, să respecte condițiile contractului pe care l-au semnat, să învețe bine, să respecte regulile țării și familiei care îi găzduiește. E și o cale bună de a-i ține departe de delicvența juvenilă, mai spune Sandra.

Când va absolvi programul de master în Moldova, tânăra își dorește să creeze un serviciu social pentru persoanele fără adăpost și cele nevoiașe din țara ei.  Spune că Moldova este o țară mică, frumoasă și ospitalieră. Se gândește că ar putea să deschidă aici o mică afacere cu condimente speciale aduse direct din țara ei de baștină, cum ar fi vanilia, spre exemplu. „Mi-ar plăcea să-i ajut pe moldoveni să călătorească în Madagascar prin intermediul bucătăriei malgașe”, recunoaște studenta. Iar acasă va lua cu ea neapărat rețetele bucatelor sale preferate din Moldova – mămăliga, zeama, plăcintele cu brânză și cu vișină.

La finele trimestrului al treilea al anului curent, aproape 700 de cetățeni străini dețineau permise de ședere provizorie în scop de studii în Republica Moldova. Aceștia provin din India, România, Turcia, Ucraina, Rusia ș.a.

Moldova e și casa mea - o campanie implementată în contextul Zilei Internaționale a Migranților de către Inspectoratul General pentru Migrație al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova în parteneriat cu Organizația Internațională pentru Migrație, Misiunea în Moldova.

 

Sursa foto: Organizația Internațională pentru Migrație, Misiunea în Moldova.