8 străini din Costa de Fildeș plasați în custodie publică

Publicat: Jo, 27/04/2023 - 09:15 | | Vizualizări:

La data de 26 aprilie curent, în urma măsurilor întreprinse de către ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație al Ministerului Afacerilor Interne (IGM), au fost depistați în situație de ședere ilegală opt cetățeni ai Coastei de Fildeș. Străinii, au încălcat termenul legitim de aflare pe teritoriul Republicii Moldova. Urmare a demersurilor depuse în instanța de judecată, pe numele acestora, au fost emise decizii privind luarea în custodie publică cu ulterioara expulzare de pe teritoriul țării.

Astfel, în scopul executării deciziilor judecătorești, cetățenii Coastei de Fildeș depistați în situație de ilegalitate au fost escortați la Centrul de plasament temporar al străinilor al IGM, unde vor fi plasați până la îndepărtarea de pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, la ieșirea din țară, pe numele acestora va fi instituită măsura interzicerii intrării în Republica Moldova pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile legii privind regimul străinilor.

Controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii străinilor în Republica Moldova, combaterea migraţiei ilegale și asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil rămân activitățile prioritare ale ofițerilor IGM, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului.

Sesizează o acțiune ilegală săvârșită de un străin sau împotriva acestuia la numerele de telefon:

regiunea Nord: 0231 61 996, 079224800

regiunea Centru: 022 274018, 069244228

regiunea Sud: 0299 47 215, 078740962