COOPERAREA CU UNHCR ÎNTRU GESTIONAREA EFICIENTĂ A SISTEMULUI NAȚIONAL DE AZIL

Publicat: Vin, 01/10/2021 - 15:50 | | Vizualizări:

COOPERAREA CU UNHCR ÎNTRU GESTIONAREA EFICIENTĂ A SISTEMULUI NAȚIONAL DE AZIL

În anul 2001 Republica Moldova a aderat la Convenția privind statutul refugiaților din 1951 și Protocolul adițional din 1967. Pe parcursul perioadei și până în prezent, inclusiv cu asistența UNHCR (Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați), a fost adoptat cadrul legal național, definitivate procedurile necesare, dezvoltat sistemul instituțional.

Pe parcursul anilor 2003-2021 peste 2 mii persoane au solicitat azil în Republica Moldova, iar la moment, sistemul de azil cuprinde circa 500 străini, care în mare parte provin din Siria, Turcia, Ucraina, Irak și alte state.

Din anul 2015 Republica Moldova s-a alăturat Reprezentanței UNHCR pentru Europa Centrală cu sediul la Budapesta, Ungaria. Pe lângă Republica Moldova, în grupul statelor, a căror activitatea este coordonată de UNHCR pentru Europa Centrală, intră Ungaria, Slovacia, Slovenia și Cehia.

În perioada 28-30.09.2021 în Republica Moldova cu vizita de lucru s-a aflat Reprezentantul UNHCR pentru Europa Centrală dl Roland Schilling, care a avut întrevedere cu reprezentanții Biroului migrație și azil fiind abordate aspectele ce vizează procedura de azil, protecția solicitanților de azil și beneficiarilor de protecție internațională, instruirea funcționarilor, cooperarea cu societatea civilă, infrastructura de cazare.

În cadrul vizitei a fost prezentat Centrul de cazare – modul de gestionare, activitatea centrelor de creație (asistența socială, psihologică, juridică) și a Centrului de integrare, provocările în contextul epidemiei COVID, precum și rolul parteneriatelor cu societatea civilă întru asistarea persoanelor cazate.

Cooperarea cu UNHCR reprezintă o prioritate pentru Biroul migrație și azil, fiind acordat suportul necesar întru respectarea standardelor internaționale.