Drapelul de stat onorat de IGM

Publicat: Jo, 27/04/2023 - 11:34 | | Vizualizări:

Pe 27 aprilie, Republica Moldova marchează Ziua Drapelului de Stat.

Cele mai grăitoare dovezi de identitate ale unui stat reprezintă simbolurile naționale ale acestuia cu care se identifică, iar Drapelul Republicii Moldova este unul dintre ele. Astăzi pe sediile Inspectoratului General pentru Migrație de către angațații instituției a fost arborat drapelul de stat în semn de omagiu adus simbolului de stat.

Tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat, pe 27 aprilie 1990 de către deputații primului Parlament, fiind arborat în aceeași zi pe clădirea forului legislativ. Drapelul este arborat în cele mai solemne momente ale unui stat,  onorat cu demnitate de cei care stau la straja țării și purtat cu mândrie în cele mai glorioase clipe trăite de cetățeni.

Mai mult decât atât, Drapelul de Stat  înseamnă autenticitatea Republicii Moldova și toți moldovenii îl onorează de fiecare dată, insistând să-l afișeze acolo unde ei  scriu istorie cu realizările lor  la evenimente poltice, culturale, sportive.

Să fim recunoscători și să cinstim, Drapelul de stat, în continuare să ne asiguram  că Tricolorul Republicii Moldova este o prioritate pentru cetățenii noștri, pentru generațiile care vin după, pentru acest stat, și să găsim suficiente motive să-l înălțăm din orice colț al lumii.