Instruirea autorităților din sudul țării privind drepturile migranților

Publicat: Mie, 24/05/2017 - 18:10 | | Vizualizări:

Astăzi, 24 mai 2017, în incinta sediului Biroului migație și azil din municipiul Cahul, și-a început activitatea Atelierul de lucru „Drepturile migranților”, organizat de către Biroul migrație și azil în parteneriat cu Biroul OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR), cu sediul în Varşovia, Polonia. Scopul Atelierului este consolidarea capacităților funcționale ale autorităților în domeniul migrației, cu accent deosebit pe asigurarea respectării drepturilor migranților, șe se va desfășura în perioada 24-25 mai 2017.

La eveniment participă directorul Biroului migrație și azil, dna Olga Poalelungi, viceprimarul mun. Cahul, reprezentanții Biroului, inclusiv a Secției regionale Sud de combatere a şederii ilegale a străinilor, Departamentului Poliției de Frontieră (Vulcănești și Cahul), Inspectoratelor de poliție Taraclia și Vulcănești, Agenției teritoriale Sud-Vest a Companiei Naţionale de Asigurării în Medicină, Direcției asistență socială și protecția familiei Cahul, Casei Teritoriale de Asistență Socială Comrat și Ceadîr-Lunga, Consiliului național pentru asistență juridică garantată de stat și Asociației Naționale a Trainerilor Europeni din Moldova (ANTEM).

Atelierul este moderat de către dl Juris Gromovs, consultant în migraţie şi libertatea circulaţiei, ODIHR, fiind structurat pe cîteva module de bază:

  • Standardele internaționale cu privire la drepturile migranților şi angajamentele OSCE
  • Drepturile fundamentale civile ale migranților (accent pe arest și detenție arbitrară)
  • Accesul migranţilor la piaţa muncii și drepturile social-economice
  • Accesul la sistemul de securitate socială în țara gazdă
  • Accesul la educație al migranților în țara gazdă
  • Dreptul la sănătate
  • Dreptul migrantului la viața de familie. Reunificarea familiei

Fiecare modul este discutat detaliat cu implicarea participanților, utilizarea studiului de caz în examinarea accesului migranţilor la realizarea drepturilor în Republica Moldova, prezentarea experienţei statelor membre ale OSCE, abordarea legislației și practicii Republicii Moldova de către fiecare instituție responsabilă după domeniul său de activitate, prezentarea cazurilor şi practicilor de succes, dar şi a deficienţelor existente, analizarea jurisprudenţei.

Biroul migrație și azil va continua să promoveze consolidarea capacităților autorităților în teritoriu pentru asigurarea respectării drepturilor străinilor, asistarea autorităților și implementarea corectă a  cadrului legal.

Etichete: