Intervenție promptă a ofițerilor IGM pentru prevenirea unei tragedii

Publicat: Vin, 20/10/2023 - 10:26 | | Vizualizări:

Ofițerul de investigație, comisarul Vasile Obadă al Oficiului de înregistrare nr. 5 al IGM a fost omul potrivit  la locul potrivit , pentru a preîntâmpina un posibil accident cu implicarea unei familii de cetățeni străini, care a traversat hotarul Republicii Moldova prin punctul de trecere de la Palanca.

Ieri, 19 octombrie, în jurul orei 19:30, Vasile Obadă, implicat în gestionarea fluxului migrațional în raionul Ștefan Vodă, a observat un automobil care se deplasa haotic în direcția satului Tudora creând ambuteiaje în ambele sensuri de circulație. Deplasându-se la fața locului, a identificat în automobilul staționat două persoane, soț și soție, cetățeni ai Ucrainei, care recent au traversat hotarul Republicii Moldova prin punctul de trecere a frontierei din Palanca.

Bărbatului în vârstă de 81 de ani originar din orașul  Herson, Ucraina, i s-a făcut rău în timp ce se afla la volan, fapt pentru care a stopat automobilul.  Ofițerul IGM a solicitat imediat ambulanța și a ajutat șoferul să parcheze automobilul pe teritoriul Centrului provizoriu de gestionare a situației de criză instituit în localitatea „Palanca". Șoferul a fost predat unui echipaj medical pentru evaluare și asistentă medicală specializată. După ameliorarea stării de sănătate a străinilor, persoanele au fost cazate la Centrul din gestiunea Inspectoratului General pentru Migrație.

În prezent străinii se află în afara oricărui pericol.

Mulțumim colegului IGM pentru promptitudine și profesionalism!