Străin aflat în căutare internațională reținut de angajații BMA al MAI

Publicat: Lun, 20/05/2019 - 09:15 | | Vizualizări:

Un cetățean al Republicii Armeniei care se afla în căutare internațională, a fost identificat de către ofițerii Biroului migrație și azil al MAI la ieșirea din regiunea transnistreană.

Străinul s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 39 de ani, care se află în căutare pe teritoriul Federației Ruse pentru omor în grup și folosirea ilegală a armei și în Republica Armenia pentru vătămare gravă a integrității corporale și transportarea ilegală a armamentului și explozivelor.

Astfel, în urma măsurilor speciale de investigații efectuate de către ofițerii BMA, de comun cu reprezentanții Procuraturii Generale și CCPI al IGP al MAI, la 16 mai 2019 străinul a fost reținut și plasat în arest pentru 72 de ore în izolatorul de detenție provizorie.

La moment se efectuează acțiuni procesuale necesare pentru și extrădarea acestuia.

Menționăm, că combaterea șederii ilegale a străinilor, returnarea și impunerea măsurilor restrictive în privința străinilor sunt domeniile prioritare de activitate ale ofițerilor Biroului migrație și azil.

În cazul în care observați o acțiune ilegală săvârșită de un străin sau împotriva acestuia, sesizați organele competente ale BMA la numerele de telefon:

regiunea Nord: 0231-61996, 078740969
regiunea Centru: 022274018, 078900818
regiunea Sud: 029947215, 078740962