Străini, care desfășurau muncă ilegală, depistați de către ofițerii Biroului Migrație și Azil

Publicat: Vin, 17/09/2021 - 20:34 | | Vizualizări:

La data de 15 septembrie curent, ofițerii BMA au organizat măsuri pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor în mun. Chișinău.

Astfel, au fost depistați patru străini originari din Turcia, care desfășurau activitate de muncă în lipsa actelor permisive emise de către autoritatea competentă pentru străini, manifestată prin lucrări de construcție.

Urmare celor constatate, străinii au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 12 000 lei și au fost obligați să părăsească teritoriului țării în termen de 15 zile.

Totodată, persoana juridică a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 24 000 lei, pentru angajarea ilegală în câmpul muncii a străinilor. Monitorizarea permanentă și controlul asupra respectării legislației, precum și combaterea șederii ilegale a străinilor sunt domeniile prioritare de activitate ale Biroului Migrație și Azil al MAI.

Sesizează o acțiune ilegală săvârșită de un străin sau împotriva acestuia la numerele de telefon:

regiunea Nord: 0231-61996, 079224800,

 regiunea Centru: 022274018, 069244228,

 regiunea Sud: 029947215, 078740962