Combaterea şederii ilegale

Publicat: Mie, 03/08/2022 - 19:05 | | Vizualizări:

La 03 august curent, în urma măsurilor speciale de investigații, ofițerii Biroului migrație și azil al Ministerului Afacerilor Interne (BMA), au reținut un cetățean al Uzbekistanului, în vârstă de 33 de ani, aflat în căutare internațională. Străinul este căutat pentru comiterea infracțiunilor prevăzute la art. 159 și art. 244 din Codul penal al Uzbekistanului și face parte din organizația politică internațională pan-islamistă și fundamentalistă interzisă ”Hizb ut-Tahrir”. În privința acestuia a fost dispusă măsura - arest.

Română
Publicat: Vin, 29/07/2022 - 16:21 | | Vizualizări:

La 28.07.2022, ofițerii Biroului migrație și azil al Ministerului Afacerilor Interne (BMA) au organizat măsuri de prevenire și combatere a șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul mun. Chișinău.

În cadrul activităților întreprinse, au fost depistați șapte cetățeni străini, originari din Uzbekistan, cu vârste cuprinse între 20-55 de ani, care desfășurau activitate de muncă în domeniul construcțiilor, în lipsa actelor permisive emise de către autoritatea competentă pentru străini.

Română
Publicat: Mie, 15/06/2022 - 12:50 | | Vizualizări:

La 14 iunie curent, ofițerii Biroului migrație și azil al Ministerului Afacerilor Interne (BMA) au organizat măsuri de prevenire și combatere a șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul mun. Chișinău. Astfel, în cadrul activităților întreprinse, au fost depistați șase cetățeni străini, originari din Turcia, cu vârste cuprinse între 30-40 de ani, care munceau ilegal.

Română
Publicat: Lun, 20/05/2019 - 09:15 | | Vizualizări:

Un cetățean al Republicii Armeniei care se afla în căutare internațională, a fost identificat de către ofițerii Biroului migrație și azil al MAI la ieșirea din regiunea transnistreană.

Străinul s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 39 de ani, care se află în căutare pe teritoriul Federației Ruse pentru omor în grup și folosirea ilegală a armei și în Republica Armenia pentru vătămare gravă a integrității corporale și transportarea ilegală a armamentului și explozivelor.

Română
Publicat: Vin, 17/05/2019 - 15:10 | | Vizualizări:

Biroul migrație și azil atenționează că încadrarea ilegală în câmpul muncii a cetățenilor străini  atrage după sine sancționarea contravențională atât a angajatorilor cât și a cetățenilor străini.

La 16.05.2018, ofițerii BMA au organizat în sudul țării o acțiune pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale și a muncii nedeclarate a cetățenilor străini.

Astfel, în cadrul acțiunii au fost depistați 3 cetățeni străini originari din Ucraina și Armenia, care desfășurau muncă nedeclarată la o întreprindere din Republica Moldova, fără permis de şedere în scop de muncă.

Română
Publicat: Jo, 16/05/2019 - 09:51 | | Vizualizări:

La 14.05.2019, ofițerii Biroului migrație și azil în comun cu inspectorii ANSA au organizat în municipiul Chișinău o acțiune pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale și a muncii nedeclarate a cetățenilor străini.

Astfel, în cadrul acțiunii au fost depistați 3 cetățeni ai Uzbekistanului, care au închiriat un spațiu într-o piață comercială și preparau produse de patiserie în condiții antisanitare, fără permis de ședere în scop de muncă.

Română

Pagini

Abonează-te la RSS - Combaterea şederii ilegale