O cetățeană a Kazahstanului aflată în căutare internațională reținută de ofițerii IGM

Publicat: Mie, 08/05/2024 - 12:10 | | Vizualizări:

La 7 aprilie, în urma unor măsuri speciale de investigație, ofițerii de investigație ai Direcției regionale Centru a IGM, cu suportul informațional al ofițerilor din cadrul DCPI a Inspectoratului General al Poliției, au localizat și reținut în municipiul Chișinău o femeie de 34 ani, originară din Kazahstan, aflată în căutare internațională.

Conform informațiilor deținute, străina este membră a unui grup criminal organizat. Iar în perioada anilor 2021-2022 a comis infracțiuni de fals în acte pe teritoriul Kazahstanului, prin care a cauzat un prejudiciu material în sumă de 1.413.312.744 KZ (echivalentul a peste 3 milioane de dolari SUA, conform cursului valutar al BNM).

În urma acțiunilor întreprinse, cetățeanca Republicii Kazahstan a fost reținută pentru 72 de ore și plasată în izolatorul de detenţie provizorie al Direcţiei de Poliţie mun. Chişinău.

În cazul în care sesizați o acțiune ilegală săvârșită de un străin sau împotriva acestuia, vă rugăm să contactați autoritățile la următoarele numere de telefon:

◾Regiunea Nord: 0231 619 996; 0792 248 00
◾Regiunea Centru: 0222 740 18; 0692 442 28
◾Regiunea Sud: 0299 472 15; 0787 409 62

Supravegherea regimului de ședere a pe teritoriul Republicii Moldova reprezintă domeniu de prioritate a activității IGM.